Va sosi vremea când, însumate, primăverile se rostuiesc în toamnă rodnică sau mai puţin rodnică. Sunt unii care simt vârsta senectuţii o adevărată povară, iar unii o simt şi o trăiesc în aşa fel că devine un privilegiu şi un dar divin. Dacă analizăm profund aceste lucruri, putem conchide că povara anilor poate fi un adevărat scut şi scuză pentru retragerea de la sarcinile şi chemările Cetăţii.
Oamenii de valoare dintr-o societate, dintr-o comunitate mai mică sau mai mare, prin trăirile şi faptele lor ştiu şi izbutesc să dea sens clipelor, zilelor şi anilor vieţii. E drept, aceştia trebuie să aibă har şi, cât de cât, să nu fi ocolit şcoala sau şcolile care şi-au pus amprenta pe formarea lor profesională, educativă şi, de ce nu, sufletească. Oamenii fără simţire, sau cu puţină simţire, nu pot intra în sfera celor care au obligaţii profunde faţă de comunitate, indiferent de funcţiile ocupate de ei, vremelnic.
Azi sunt foarte mulţi care conduc, care dirijează fonduri, lucrări, dar şi oameni. Oare aceştia se întreabă dacă se armonizează vocaţia lor de lideri cu asumarea plenară a dimensiunii calităţii de cetăţean şi de patriot înnăscut, nu doar de ocazie, de paradă. La noi, la ardeleni, întâlnim astfel de oameni onorabili, care-şi văd de treabă, dar televiziunile centrale dovedesc că există oameni care ajung în sfera înaltă a societăţii, ocupă ecranele de dimineaţă şi până seara, chiar dacă ajung în detenţie. Ce să mai creadă omul de rând? Ce se întâmplă la noi? Ardelenii, pe care-i dau exemplu, se străduiesc să-şi ducă la capăt, cu succes, sarcinile primite, nu fără adversităţi. De multe ori sunt puşi în situaţia “să-şi păzească umbra de lupi” pentru că lupii vieţuiesc în jurul tău, fără să urle, dar gata oricând să sfâşie. Cred că actualii conducători ai diferitelor sectoare nu încearcă să lupte cu propria lor inerţie, care este mai grea decât înfruntarea unui duşman concret. La un conducător, indiferent de funcţie şi putere, cel mai important este să nu faci degeaba umbră pământului! Trebuie ca aceşti oameni, mai ales cei aleşi ai poporului, să prefere lumina, nu umbra! Numai atunci va fi beneficiarul recunoştinţei semenilor, numai atunci, ajunşi în faţa mulţimii, lumina îi va deschide faţa plină de sinceritate şi va simţi, cu adevărat, aprecierea celor mulţi. Este cea mai importantă apreciere, cu mult mai valoroasă decât cea făcută formal, poate, de oficialităţi.
Oamenii ajunşi să fie apreciaţi exploziv de mulţime, ajung adevăraţi patriarhi ai domeniului în care lucrează. Câtă satisfacţie pentru un astfel de individ, care, automat devine popular, devine lider neimpus, om ce slujeşte celor mulţi, om model în colectivitate, în societate! Lucrurile acestea trebuie scoase în evidenţă, nu fugitiv şi superficial de către un ziarist (“câinele de pază al democraţiei”). Numai aşa, aceşti oameni devin un stâlp de rezistenţă al culturii, economiei, agriculturii, sportului… şi ne vom înclina în faţa momentelor importante trăite de noi, mulţimea, de-a lungul unui an de zile. Numai astfel vom participa cu trăirile sufleteşti ale românilor la Ziua Drapelului, Ziua Imnului sau Ziua României, ştiind că acolo sunt oamenii ce se bucură de stima şi aprecierea noastră. Altfel, totul se face formal, fără vlaga ce trebuie să existe în toţi, de la primul până la ultimul cetăţean.
Spun aceste lucruri, convins că la noi se fac bine aceste lucruri şi transmit tuturor sentimente deosebite. Chiar de aceea aş dori să existe în mine ambiţia de a-i egala pe conducători într-o singură privinţă, în dragostea faţă de ţară!
Teodor Curpaş