More

    Zilele Careiului, organizate fără bani publici

    consiliu01
    La propunerea primarului municipiului Carei, Eugen Kovacs, Consiliul Local a aprobat, în şedinţa ordinară de ieri, alocarea unei sume de 100.000 de lei, care urmează să fie recuperată, la fel ca şi în fiecare an, din închirierea spaţiilor către comercianţi şi din sponsorizări. În ceea ce priveşte calendarul, ediţia din acest an a Festivalului Villa Karul, cum au fost redenumite Zilele Careiene, se va desfăşura în perioada 10-11 august. Zilele Careiene, ajunse la ediţia a XVII-a, vor fi precedate de un festival medieval, de tradiţionalul AugustFest, precum şi de două zile ale folclorului maghiar şi şvăbesc, respectiv românesc. În ceea ce priveşte locaţia, în acest an manifestările vor fi organizate în Parcul Dendrologic.

    Consiliul Local a dat undă verde
    În cadrul şedinţei ordinare de ieri a Consiliului Local a fost aprobat proiectul de hotărâre iniţiat de primarul Careiului, Kovacs Eugen, aleşii locali aprobând alocarea unei sume de 100.000 de lei pentru organizarea evenimentului. Proiectul nu a întâmpinat nici măcar obişnuita critică a opoziţiei. “Având în vedere cererea foarte mare, noi, ca şi opoziţie, nu puteam fi mitocani. Foarte mulţi careieni şi-au dorit să se organizeze Zilele Careiului. Nu puteam pretinde nici o altă locaţie, căci ştim că nu era unde. Dar solicităm conducerii Primăriei să ia în calcul ca pe viitor să se identifice o altă locaţie, mai ales că parcul va intra în reabilitare”, a declarat consilierul liberal Adrian Bucureştean.

    O sărbătoare a careienilor
    Primarul Careiului, Kovacs Eugen, a ţinut să sublinieze faptul că evenimentul va fi dedicat exclusiv careienilor, urmând să fie evitat total festivismul politic. “Am tăiat bugetul pentru protocol. Nu va fi nicio defilare a politicienilor, nu va fi niciun protocol pentru oficialităţi. Niciun politician nu va urca pe scenă. Totul va fi o sărbătoare a careienilor”, a ţinut să precizeze edilul şef careian.
    De asemenea, conducerea Primăriei Carei a decis ca manifestările să nu mai fie organizate în centrul oraşului, pe strada 1 Decembrie 1918. “Manifestările se vor desfăşura în grădina Castelului Karolyi, în partea situată lângă turnul de apă. Acolo există loc suficient şi, în plus, este şi umbră. Zona a fost deja curăţată de vegetaţie. Spre deosebire de centrul oraşului, aflat în plină reabilitare, în noua locaţie nu se pot face distrugeri iremediabile”, spune primarul Eugen Kovacs.

    August plin de cultură
    Directorul Direcţiei de Cultură din cadrul Primăriei Carei, Bogdan Georgescu, le promite careienilor o lună august plină de evenimente culturale de înaltă ţinută. Astfel, în zilele de 3 şi 4 august va avea loc la Carei un festival medieval, la care sunt aşteptaţi atât localnici cât şi turişti. În zilele de 5, 6 şi 7 august va avea loc o nouă ediţie a tradiţionalului Festival AugustFest. Întrucât la Zilele Careiene va exista o singură scenă, în zilele de 8 şi 9 august se vor organiza două zile ale folclorului, una dedicată folclorului românesc, iar cealaltă folclorului maghiar şi şvăbesc. Zilele Careiene, care se vor desfăşura în perioada 10-11 august, vor încheia şirul de manifestări cultural-artistice din luna august.

    Ciprian Bâtea

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE