Ajuns amărât ca vai de el, Castorel cel tembel a început să se gândească cu nostalgie la fostele lui vremuri de glorie. Vremuri în care era tot timpul invitat la câte un ospăţ mai mult sau mai puţin planificat. Vremuri în care nu plătea nimic din ceea ce consuma, nici el, nici invitaţii săi. Într-un astfel de moment de nostalgie, i-au venit în minte ospeţele cu purcei, viţei, berbecuţi, raţe, gâşte şi, bineînţeles, păstrăvi. De asemenea, parcă a simţit aievea gustul pălincii de cireşe şi a vinului de Segarcea. Cu saliva curgându-i printre dinţi, Castorul s-a visat ca invitat la o mare paranghelie la păstrăvărie. Şi ar mai fi salivat în continuare la ospăţul cel mare dacă nu l-ar fi trezit din visare săgeata sa cheală şi matoală, cu nasul prizat şi capul deformat. Trezit din visul săţios, Castorul fioros a cerut pe loc un pix şi o hârtie ca să scrie un articol calomnios despre marea paranghelie. Spre ghinionul său, saliva i-a cam murdărit hârtia. După ce opera şi-a terminat, din greu a oftat şi apoi s-a blestemat pentru decizia de ratat care l-a aruncat într-un mare rahat. Acum regretă că mintea sa dementă l-a exclus de la marile paranghelii ţinute la păstrăvării. Când nimeni nu îl mai invită şi consumaţia nu i-o achită, a devenit extrem de scumpă până şi ciorba de burtă. Ce să mai vorbim de băuturile fine, pe care acum le vede doar în vitrine. Traiul bun s-a dus pentru Castorul sedus de teoria conspiraţiei sau mai degrabă a constipaţiei.
