Poliţiştii de la circulaţie au fost sesizaţi luni despre faptul că pe raza localităţii Apateu a avut loc un eveniment rutier soldat cu accidentarea unei minore în vârstă de 11 ani, pasageră într-un autoturism. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că Cristian B., în vârstă de 23 de ani, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unui viraj la stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism înmatriculat în Maramureş, în care se afla şi fetiţa, fiind condus regulamentar de Romulus K., în vârstă de 44 de ani, din Baia Mare, fiind angajat în depăşire. În urma impactului dintre cele două autovehicule, fetiţa de 11 ani a suferit leziuni uşoare. Şoferilor implicaţi în evenimentul rutier le-au fost recoltate probe biologice pentru a se putea stabili eventuala alcoolemie.
Pavel Prodaniuc