Într-o noapte cu lună plină, o oarecare concubină s-a trezit cu o mare dilemă. Femeia era nevoită să aleagă între un Castor şi un câine. Castorul era ziua o mare vedetă, dar devenea agresiv pe fond de potoale şi alcoale îngurgitate în fiecare noapte. Bătea pe toată lumea, agresându-şi inclusiv concubina şi fiica. Deşi scotea o grămadă de bani din şantaje, avea deja mult prea multe derapaje. Concubina mai avea şi un câine de vânătoare, care nu avea ieşiri nebune şi calomniatoare. Câinele era nespus de blând, pe nimeni nu muşca şi cu toată lumea se juca. Dădea dovadă de un nespus devotament, chiar dacă era obligat să locuiască într-un apartament primit gratis de Castorul ce semăna la dantură cu dihorul. După zile şi nopţi de chibzuinţă, lăsându-se mânată de conştiinţă, concubina a decis să se lepede de rozătorul compromis. Împreună cu fetiţa într-un alt oraş s-a mutat, câinele şi l-a luat şi pe Castor l-a abandonat, dându-şi seama cât e de ratat. Alegerea a fost inspirată, Castorul continuând să aibă mintea tot mai tulburată. Pe fond intens de ischemii, rozătorul a început să aibă vedenii, crezându-se urmărit, filat şi interceptat în tot felul de comploturi cu iz de compoturi. Nici nu e de mirare că fosta concubină nu regretă alegerea făcută. Câinele îi este credincios în continuare, în timp ce Castorul se face tot mai des de râs, devenind un rozător proscris.
