Deşi nu ştie să meargă nici măcar cu bicicleta, lui Castorică îi place să se joace de-a copilotul, disperându-şi astfel şoferul. Cel mai nasol pentru şofer este atunci când Castorică fără frică, obişnuit să stea în dreapta, se apucă să facă revista presei. Întorcând ziarele pe faţă şi pe dos, face un joc primejdios, împiedicând şoferul să manevreze volanul. Când este în stări euforico-bahice îl apucă brusc fumatul de ţigarete. Bietul şofer abia mai vede drumul căci atât de mare este fumul. Dacă are îndrăzneala să lase jos geamul, una două se enervează Castorul, care se teme de răceală mai rău ca de-o smardeală. Însă şoferilor le este cel mai greu când Castorică uită de el, crezându-se într-un univers paralel. În astfel de momente, rozătorul se scarpină adânc în nas, iar din materialul extras îşi confecţionează biluţe de muniţie. În mod sigur că, atacând în stânga şi-n dreapta ca un derbedeu, are nevoie de muniţie la greu. Tot în astfel de momente, Castorică vrea să devină fercheş, aranjându-şi bretonul şi sprânceana pană de cioară într-a parasolarului oglinjoară. Şoferul se abţine cu greu să nu râdă de aceste apucături de-un leu. Să nu mai pomenim de momentele în care incisivul Castorel se simte filat de toate agenturile posibile şi imposibile. Cu greu îl pot lămuri că nu orice avion, elicopter sau chiar nor ascunde câte-un filator. În concluzie, acest Castor dificil nu este un copilot deloc util. Probabil că altfel s-ar comporta dacă vreun şofer mai tupeist pur şi simplu pe traseu l-ar abandona.
