More

    Viteza le-a adus sfârşitul

    accident-botiz

    Trei tineri şi-au pierdut viaţa ieri dimineaţă în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Botiz. Doi dintre ei au murit pe loc, în urma impactului autoturismului cu un cap de pod, în vreme ce al treilea a decedat la spital. Potrivit poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, evenimentul rutier a avut loc pe fondul vitezei excesive. Cât despre consum de alcool, poliţiştii nu se pot pronunţa până după efectuarea autopsiei de către medicii legişti.   În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de circulaţie, reiese că tinerii se aflau la o nuntă ce se desfăşura la conacul din localitatea Botiz. Duminică dimineaţa, în jurul orei 5.00, aceştia au urcat într-un bolid împrumutat de la patronul unui club situat pe drumul Botizului. La volan s-a aflat Paul Pop (32 ani) din Negreşti-Oaş, în dreapta Vasile Bogdan (27 ani) tot din Negreşti-Oaş, iar pe bancheta din spate Marius Domuţ (23 ani). Au făcut un drum până în Satu Mare pentru a-şi cumpăra ţigări sau alte produse, iar la întoarcere au testat puterea maşinii de lux. Din păcate, gestul de inconştienţă le-a adus sfârşitul. “Viteza a fost mult peste limita legală, nu putem să precizăm exact. Nu am găsit nicio urmă de frânare la faţa locului. Doi dintre cei aflaţi în maşină, conducătorul auto şi pasagerul din dreapta, au decedat pe loc, după ce autovehiculul s-a izbit de un cap de pod aflat pe partea dreaptă a drumului. A treia persoană a decedat la unitatea spitalicească”, a declarat inspectorul principal de poliţie Valentin Farcău.   La scurt timp după producerea accidentului, maşina de câteva zeci de mii de euro a luat foc. La faţa locului au fost solicitaţi şi pompierii sătmăreni care au intervenit pentru a stinge flăcările. “Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu trei autospeciale de descarcerare şi stingere a incendiilor şi o ambulanţă SMURD. Ajunşi la locul accidentului, pompierii militari au constatat că autoturismul Mercedes Michigan 5 HHH 99 ardea la compartimentul motor şi bord. Cele trei persoane încarcerate erau decedate, fiind scoase din autoturism de către trecători. S-a acţionat pentru lichidarea incendiului, acţiune care s-a încheiat la ora 05.46’’, se arată în comunicatul de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Someş al judeţului Satu Mare. De altfel, maşina ce valorează între 30.000 şi 40.000 de euro a fost distrusă total în urma coliziunii şi a incendiului.

    Lorena Georgi

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE