Am spus-o de mai multe ori, înaintea tragerii la sorţi: dintre cele patru formaţii pe care România le-ar putea întâlni în barajul de calificare la Mondialul brazilian, Grecia este adversarul cel mai facil. De altfel, mulţi oameni cu judecată la cap – printre care Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu şi Ilie Balaci – au spus acelaşi lucru: bine-ar fi să jucăm cu Grecia! Iar sorţii, generoşi, le-au (şi ne-au) ascultat dorinţa. Aceeaşi dorinţă a avut-o, probabil, şi selecţionerul Victor Piţurcă, însă acesta s-a ascuns în spatele unei afirmaţii generale, mult prea defetiste: toţi posibilii adversari sunt puternici, toţi sunt favoriţi în faţa României. E primul pas spre justificarea unui eventual eşec. Şi o proastă abordare a unei duble cruciale. Dincolo de argumente, se impun cîteva cifre. Grecia este echipa europeană cu cele mai multe meciuri fără gol primit în preliminarii (şi-a ferecat poarta în 8 din cele 10 partide), dar şi cu cele mai puţine goluri marcate, dintre formaţiile calificate la turneul final sau măcar la baraj (doar 12 goluri, în medie 1,2 pe meci). Seria grecilor este elocventă: 0-0 si 1-3 cu Bosnia, 1-0 si 1-0 cu Slovacia, 2-0 si 1-0 cu Lituania, 1-0 si 2-1 cu Letonia, 2-0 si 1-0 cu Liechtenstein. Două sunt dublele care ne arată adevărat forţă a Greciei: cea pierdută în faţa Bosniei şi cea câştigată în faţa Slovaciei. Avem de-a face, aşadar, cu o echipă organizată, ambiţioasă, cu o disciplină aproape militară, dar cu un potenţial fotbalistic limitat.
De altfel, grecii nu prea au jucători care să facă diferenţa. Sugestivă este ierarhia golgeterilor în preliminariile europene, dominată de olandezul Van Persie (11 goluri) şi de bosniacii Dzeko (10) şi Ibisevici (8). Principalii marcatori ai României sunt Marica (5) şi Torje (3), în vreme ce “tunarii” Greciei au cifre jenante: Salpingidis (3), Mitroglou şi Gekkas (cîte două). Primii doi marcatori ai noştri au înscris mai multe goluri decât primii trei ai lor. Argumentul că noi am jucat cu Andorra nu funcţionează: şi ei au jucat cu Liechtenstein. Iar grupa lor, per total, a fost evident mai slabă decât a noastră, dat fiindcă: 1. Bosnia nu e Olanda; 2. tandemul Slovacia – Lituania e mai slab decât Turcia – Ungaria.
Asta nu înseamnă că Grecia este un adversar facil. Dimpotrivă, este unul periculos, nu însă unul de care să ne speriem. Echipa antrenată de portughezul Fernando Santos este, probabil, singura care nu ne va domina, aşa cum ar fi făcut-o Portugalia, Croaţia sau Ucraina, aşa cum au făcut-o Olanda şi Turcia. Grecii mai degrabă se vor apăra, aşteptând greşeala noastră.
Atuul lor este apărarea. Dacă la cele zece meciuri din preliminariile CM 2014 adăugăm şi cele patru amicale disputate după Euro 2012, rezultă un bilanţ impresionant: 11 victorii în 14 meciuri, în ultimele 14 luni! Mai exact, 11 victorii, două egaluri şi o singură înfrângere.
Cele patru amicale disputate din 15 august 2012 până în prezent au fost în compania unor adversari destul de tari, iar rezultatele – impresionante: acasă – 0-0 cu Elveţia, iar în deplasare – 3-2 cu Norvegia, 1-0 cu Irlanda şi 2-0 cu Austria.
Aici se impune o obervaţie care ne interesează în cel mai înalt grad: conform cifrelor, Grecia a avut un punctaj mai bun în deplasare decât acasă! Din cele opt meciuri disputate “afară”, Grecia a câştigat şapte, pierzând doar în Bosnia! Printre învinsele elenilor s-au numărat Slovacia, Austria, Norvegia şi Irlanda.
Concluzia ne dă fiori: nu e tocmai bine că jucăm returul la Bucureşti! Esenţial este să reuşim un rezultat foarte bun la Atena, ceea ce înseamnă o victorie sau măcar un egal, cu gol marcat. Dacă mergem pe ideea că vom recupera pe “Arena Naţională”, pe 19 noiembrie, o eventuală înfrângere suferită în deplasare, fie ea şi la limită, s-ar putea să avem mari neplăceri. Cheia calificării se află în meciul de la Atena!
Grigore Cartianu