Parada costumelor la Carei de “Halloween Party 2013”

halloween

Pe platoul din faţa monumentului Ostaşului Român din Carei a avut loc marţi seara „Halloween Party 2013”, eveniment organizat de Centrul Cultural Carei şi Direcţia de Cultură şi Sport a municipiului Carei. Înaintea petrecerii de Halloween, careienii au putut participa la târgul de adopţii de căţei, organizat de Asociaţia Puffi. Căţeii au fost îmbrăcaţi în hăinuţe speciale, realizate pentru „Halloween Party” şi au defilat preţ de câteva minute, spre bucuria celor mici. Participanţii la Halloween Party, în număr foarte numeros, au venit cu toată familia, costumaţi şi mascaţi în cele mai inedite moduri. În mulţime se puteau admira vrăjitoare, zâne, vampiri, îngeraşi chiar şi animăluţe ciudate sau personaje din desene animate. De la prichindei până la bunici, toată lumea s-a distrat pe cinste şi a participat la concursurile „Cel mai frumos dovleac”, „Cel mai înfricoşător costum” şi la celelalte surprize puse la dispoziţie de organizatori. Fetele de la Magic Dance, pregătite de Raluca Păvăluc, au susţinut un moment de dans pe piesa „Thriller”, după care toţi participanţii au fost invitaţi să danseze câteva minute. Parada costumelor de Halloween şi defilarea cu lanterne în centrul municipiului Carei a avut loc în jurul orei 20.30 şi a pus capăt manifestărilor organizate în acest an cu ocazia sărbătorii de „Halloween”. Prezentatorii evenimentului au fost Sebastian Fogaş şi Kiss Zita.
Pavel Prodaniuc

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

MOBILIZARE. ÎMPREUNĂ PENTRU MEDICII SĂTMĂRENI, ÎMPREUNĂ PENTRU VIAȚĂ

Membri Asociației Uniți pentru Satu Mare s-au mobilizat exemplar și până acum au reușit să adune fonduri pentru a ajuta medicii sătmăreni aflați în...

OFICIAL. Cadre Medicale de la AMBULANȚĂ, în IZOLARE. S-a intervenit la un CAZ SUSPECT de COVID-19

Mai multe cadre medicale ale Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare sunt, de ieri dimineață, în izolare la domiciliu. Informația a fost confirmată...

DOTĂRI. Echipamente MEDICALE de aproape 1,25 MILIOANE lei pentru SPITALELE din Satu Mare

  Echipamentele instituțiilor de sănătate ale Județului Satu Mare sunt completate cu aparaturi medicale indispensabile tratamentului pacienților infectați cu virusul COVID-19! Valoarea totală a investiției...

OPINIE DE GAZETAR. DUMITRU ȚIMERMAN. Ajutoarele umanitare și Ideile generoase luptă  împotriva noului coronavirus

Starea de necesitate provocată de coronavirus a reușit să unească românii de pretutindeni sub cupola altruismului ( altruism : Dispoziția de a acționa dezinteresat,...

ANUNȚ IMPORTANT cu privire la TAXELE și IMPOZITELE locale

Primăria Municipiului Satu Mare informează sătmărenii despre faptul că toate serviciile de plată a taxelor și impozitelor locale sunt disponibile numai online. Pentru protejarea...