De la Pink Floyd și un pian Yamaha la Medicină, rock progresiv și un roman de peste 100.000 de cuvinte. Povestea unui sătmărean care nu vrea să aleagă între pasiunile sale
La prima vedere este un tânăr student la Medicină, dar dacă stai puțin de vorbă cu el, descoperi că în spatele halatului alb se află un muzician care compune, cântă la pian și conduce o trupă de rock progresiv. Iar dacă discuția merge mai departe, afli că există și un scriitor care a terminat deja primul manuscris al unui roman de peste 100.000 de cuvinte.
„Nu sunt băiatul lui tata”
În Satu Mare, numele Deac are o rezonanță aparte în lumea muzicală.
Tatăl său, Mircea Deac, este un cunoscut instrumentist și profesor de muzică iar pentru Eric ar fi fost probabil foarte ușor să fie perceput drept „fiul lui Mircea Deac”. El a ales însă altceva. Să fie Eric Deac.
Nu pentru a se îndepărta de familie, ci pentru a-și construi propria identitate.
„Nu sunt băiatul lui tata” nu este, în cazul său, o declarație împotriva tatălui, ci mai degrabă dorința firească a unui tânăr de a demonstra că poate construi ceva al lui. Iar muzica, paradoxal, nu a început chiar de la tatăl său. Unchiul lui Eric a fost cel care i-a pus pentru prima dată căștile pe urechi și i-a făcut cunoștință cu Pink Floyd și Porcupine Tree. A fost o întâlnire care avea să-i schimbe viața.
Eric a început să cânte la pian încă de mic după care a venit momentul în care muzica nu a mai fost doar ceva ce asculta, ci ceva ce voia să facă.
Primul mare experiment? „Bohemian Rhapsody”. Pe un pian Yamaha de patru-cinci octave, cu mai mult entuziasm decât tehnică. Probabil că nu era o interpretare care să fi făcut istorie. dar pentru Eric a fost începutul și uneori cele mai importante începuturi nu sunt și cele mai spectaculoase.
Cu timpul, Eric a început să compună dar și să înregistreze. O melodie care îi venea în minte în timp ce mergea pe stradă, un fragment de pian, o linie vocală, o idee de chitară, un ritm.Telefonul a devenit un fel de carnet muzical electronic, astfel că într-un moment ajunsese să aibă aproximativ 1.500 de înregistrări.
Dintre toate acestea, unele aveau să dispară, altele aveau să fie dezvoltate iar unele aveau să devină cântece. Așa s-a născut și primul său album.
În 2024, la doar 18 ani, Eric și-a lansat „Please, everybody”, un album cu șapte piese și o durată de aproximativ 31 de minute. Lansarea a avut loc la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti” din Satu Mare.
Când medicina a intrat în ecuație și a devenit nume de trupă
În timp ce muzica creștea, în viața lui Eric apărea o altă pasiune, știința.
Până în clasa a XI-a, Conservatorul părea o posibilitate serioasă, apoi au venit chimia și biologia și ideea de a deveni medic.
În 2024, după absolvirea Liceului Teoretic German „Johann Ettinger”, Eric a dat admiterea la Medicină. A intrat la UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Pentru unii, alegerea ar fi părut surprinzătoare dar pentru Eric, probabil că nu.
El nu vede muzica și medicina ca pe două lumi aflate în conflict ci mai degrabă ca pe două forme diferite de a înțelege lumea, una prin sunet și cealaltă prin știință.
Poate că nicăieri această combinație nu este mai evidentă decât în numele actualei sale formații, Ora Serrata. Mulți s-ar putea gândi la un nume italian dar nu este. Este o trimitere la „ora serrata”, termen anatomic care desemnează limita dintre retina vizuală și retina non-vizuală, un termen medical transformat într-un nume de trupă rock.
Dacă mai era nevoie de o dovadă că pentru Eric medicina și muzica nu sunt lumi separate, aceasta este probabil cea mai bună.
Alături de el se află Damian, baterist originar din Satu Mare și coleg la Medicină, și Bia Chivu, chitaristă din Brașov.
Înainte de Ora Serrata au fost Status:Sober și 5 Steps Ahead, proiecte prin care Eric și-a construit experiența de scenă și de compoziție.
În vara lui 2026, povestea lui Eric a revenit acolo de unde a început, la Satu Mare. Orra Serrata s-a înscris în ultima clipă la concursul de talente organizat în cadrul SamRock, festivalul care a readus în oraș spiritul marilor evenimente rock. Și nu a fost o simplă participare, trupa lui Eric a obținut locul al II-lea câștigând premiul de aproximativ 600 de euro.
Dar poate mai important decât suma este ceea ce au făcut cu ea. Nu telefoane, nu haine, nu vacanțe ci doar Muzică! Banii au fost reinvestiți în echipament: in-ear monitors Shure, amplificatoare, corzi și alte lucruri necesare unei trupe care vrea să meargă mai departe. Este o imagine care spune foarte multe despre Eric.
Premiul pentru muzică s-a întors în muzică.
„Niciodată n-o să ajungă AI-ul să conceapă ceva de la zero”
Într-o lume în care inteligența artificială începe să compună, să deseneze, să scrie și să producă imagini, Eric privește fenomenul cu interes, dar și cu scepticism. Nu este împotriva tehnologiei, o consideră utilă dar există, pentru el, o linie pe care nu ar trebui să o trecem.
Atunci când AI-ul nu mai este un instrument, ci devine înlocuitorul artistului
pentru Eric, problema nu este dacă o inteligență artificială poate produce ceva perfect.
Problema este tocmai perfecțiunea, pentru că arta omului este făcută și din imperfecțiuni, din greșeli, din ezitări, din încercări și din lucruri care nu ies exact așa cum ai vrut, dar care, tocmai de aceea, îți aparțin.
Și mai există un Eric: scriitorul
Dacă povestea s-ar opri aici, ar fi deja suficient dar nu se oprește.
Eric scrie. În limba engleză. Lucrează la un roman intitulat „At My Limit”,
manuscrisul a depășit deja 100.000 de cuvinte. Este povestea unei tinere, Ara, care încearcă să devină cea mai bună versiune a ei într-un Cluj imaginar, în care oamenii au puteri speciale. Clujul real devine astfel decorul unui Cluj inventat iar Eric, studentul la Medicină și muzicianul de pe scenă, devine și arhitectul unei lumi imaginare.
Primul manuscris este deja terminat după care urmează munca de finisare iar visul este ca romanul să ajungă, într-o zi și într-o formă fizică, într-o librărie,într-o bibliotecă sau, poate, pur și simplu, în propria lui colecție.
Pentru că uneori nu scrii o carte pentru faimă, o scrii pentru că povestea aceea nu îți dă pace până nu o pui pe hârtie.
Iar dacă peste câțiva ani vom vorbi despre medicul Eric Deac, despre muzicianul Eric Deac sau despre scriitorul Eric Deac, va fi, de fapt, aceeași poveste.
Povestea unui tânăr sătmărean care a vrut să-și construiască singur drumul.
Nicolae Ghișan
