More

    Proiect împotriva tentației drogurilor

    1.125 de elevi de nivel gimnazial din 60 de clase a VI-a şi a VII-a din 31 de unităţi de învăţământ din judeţul Sălaj vor învăţa cum să se ferească de tentaţia consumului de droguri, în cadrul unui proiect derulat de Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională (CJRAE) Sălaj şi Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Sălaj.
    Proiectul, intitulat ”Necenzurat”, pleacă de la premisa că preadolescenţa şi adolescenţa sunt perioade deosebit de vulnerabile din perspectiva consumului de substanţe psihoactive, suprapunându-se adesea peste etapa marilor deziluzii. Adesea tinerii consumă droguri în semn de răzvrătire faţă de normele socialului, alteori influenţa grupului fiind cea care îi împinge spre consum. Mediul familial impropriu, mostenirea genetică, structura de personalitate îl determină pe individ să alunece pe făgaşul toxicomaniei.
    Potrivit CPECA Sălaj, obiectivul general al proiectului îl constituie formarea şi dezvoltarea unor abilităţi de viaţă, necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de tutun, alcool şi droguri. În acest scop, proiectul a început cu un curs de formare susţinut de către coordonatorii judeţeni ai proiectului: Lorena Cernucan, psiholog în cadrul CJRAE şi inspectorul principal Valer Merce, coordonatorul CPECA Sălaj, adresat unui număr de 30 de consilieri şcolari din întreg judeţul. Aceştia urmează să desfăşoare apoi câte 12 activităţi cu elevii la fiecare din clasele participante şi de asemenea, câte 3 activităţi cu părinţii acestora. În cadrul proiectului vor fi folosite materiale specifice, manuale, caiete şi cartonaşe adaptate tematicii. Toate materialele necesare au fost realizate cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sălaj şi al CJRAE Sălaj.
    Iulian Duma

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE