Copiii sătmărenilor stau foarte prost cu sănătatea şi igiena dentară, sau cel puţin aceasta reiese din raportul efectuat în urma acţiunii “Aligatorul Vesel”, organizată de Caritas Satu Mare în colaborare cu o parte dintre medicii dentişti sătmăreni. Date concrete au fost prezentate ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul Clinicii Anton, la care au participat reprezentantul Caritas Satu Mare, Fazekas Csilla, consilierul local Maskulik Csaba şi medicii stomatologi Cosmin Raţiu şi Leiher Leonora.
Potrivit doctorului Cosmin Raţiu, acţiunea “Aligatorul Vesel” a avut drept scop conştientizarea copiilor în ceea ce priveşte importanţa igienei dentare. Caravana “Aligatorul Vesel” a vizitat, în cursul acestui an, 12 localităţi din judeţ, fiind consultaţi de medicii stomatologi peste 2.200 de elevi sătmăreni la care au fost depistate probleme destul de grave. Astfel, 30% dintre copiii consultaţi nu conştientizau importanţa igienei orale, la 60% dintre aceştia le era frică de medicul stomatolog şi doar 46% au fost cel puţin o dată la un cabinet stomatologic. Mai bine de două treimi dintre elevi nu cunoşteau tehnica de periaj al dinţilor şi, lucrul cel mai grav, 80% dintre cei 2.200 de elevi consultaţi aveau probleme dentare (50% aveau carii). Totodată, din cei 2.200 de elevi consultaţi în cadrul campaniei, 86% au probleme cu placa dentară, 52% au nevoie de aparat dentar în timp ce 14% suferă de diferite malformaţii.
La copii de vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, 78% aveau carii şi 76% dintre aceştia aveau molarii de şase ani afectaţi. De asemenea, 60% dintre copii sub zece ani aveau carii şi 20% dintre aceştia şi-au pierdut o parte din dinţi.
Doctorul Cosmin Raţiu a felicitat conducerea Primăriei Carei pentru că a reuşit să amenajeze două cabinete medicale stomatologice pentru elevi. A mai adăugat că în scurt timp vor fi deschise două cabinete stomatologice şcolare la Acâş şi la Medieş.
Florin Dura