Patru sălăjeni s-au ales cu dosare penale, după ce au fost identificați de polițiști conducând autoturisme neînmatriculate sau fără a deţine permis de conducere.
Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, poliţiştii de la Postul de poliție al comunei Hida au întocmit trei dosare penale pe numele lui Adrian C., în vârstă de 37 ani, din localitatea Voivodeni, Remus G., de 35 ani, din localitatea Hida şi Adrian P., de 25 ani, din localitatea Dragu, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat. Cei trei sălăjeni au fost surprinşi conducând maşini aduse din Franţa, Irlanda şi Austria, deşi nu au fost înmatriculate sau înregistrate în ţara noastră.
Al patrulea dosar penal întocmit de poliţiştii din Hida este pe numele lui Sergiu V, de 26 de ani, din Almaşu, care a fost depistat la volanul unui autoturism fără a deține permis de conducere.
Potrivit IPJ Sălaj, Sergiu V., în vârstă de 26 ani, a condus zilnic, în perioada noiembrie 2013 – 13 ianuarie 2014, un autoturism între localităţile Stupini şi Sânpetru Almaşului, fără a poseda permis de conducere, iar în 8 ianuarie, tânărul a condus un moped, pe acelaşi traseu.
Iulian Duma