ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014: PPE ar obţine 212 mandate, socialiştii 185, iar eurofobii aproape 140 – estimări PE

3

Conservatorii din cadrul Partidului Popular European (PPE) se clasează pe primul loc după alegerile europene, duminică, cu 212 mandate în viitorul Parlament European (PE), fiind urmaţi de socialişti (185), iar eurofobii ar putea obţine în total 140, potrivit unei noi estimări a PE, relatează AFP. Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.

Liberalii ar urma să rămână al treilea grup, cu 71 de eurodeputaţi, urmaţi de Verzi (55), potrivit acestei proiecţii realizate de către Institutul TNS pe baza sondajelor efectuate la ieşirea de la urne în cele 28 de state membre ale Uniunii Europene (UE).

Aceste patru grupuri proeuropene pierd toate mandate. Ele ar însuma 523 de eurodeputaţi, faţă de 612 în Parlamentul în exerciţiu. PPE pierde 63, socialiştii zece, liberalii 14, iar Verzii trei.

Stânga radicală ar obţine zece în plus, de la 35 la 45.

Eurofobii nu constituie un bloc omogen.

Grupul eurofobilor din jurul partidului UKIP al britanicului Nigel Farage este creditat cu 36 de mandate (-4).

Urmează “neînscrişii” în Parlamentul în exerciţii, ca Frontul Naţional Francez, FPÖ austriac sau PVV olandez, care aveau deja eurodeputaţi şi care ar putea să formeze un grup de extremă dreapta, având nevoie de cel puţin 25 de deputaţi din şapte ţări.

Acest bloc reprezintă 40 de deputaţii, dintre care peste jumătate provin din FN, în urma triumfului pe care formaţiunea l-a obţinut în alegeri în Franţa.

Parlamentul i-a clasat, de asemenea, într-o rublică intitulată “alţii” pe aleşii al cărui partid nu era reprezentat în Parlamentul în exerciţiu, ca Mişcarea Cinci Stele a lui Beppe Grillo din Italia, partidul antieuro AfD din Germania sau neonaziştii din cadrul formaţiunii Zori Aurii din Grecia. Acest ansamblu eteroclit ar deţine 67 de mandate.

Grupul conservatorilor britanici şi polonezi ar obţine 40 de mandate (-2).

Jean-Claude Juncker revendică victoria PPE în alegeri şi preşedinţia CE

Candidatul conservatorilor europeni la preşedinţia Comisiei Europene (CE), luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a revendicat duminică victoria taberei sale în alegerile europene, pe contul de Twitter.

“Partidul Popular European (PPE) este pe cale să câştige alegerile europene. Şi revendică, deci, preşedinţia Comisiei Europene”, a scris Juncker.

PPE, din care fac parte formaţiuni ca UMP din Franţa, CDU din Germania sau Partidul Popular din Spania, şi-a propus să devanseze cu cel puţin 20 de mandate grupul socialiştilor europeni.

“Tendinţa este foarte pozitivă pentru PPE”, a declarat preşedintele partidului, francezul Joseph Daul. PPE a fost primul partid în Parlamentul European în exerciţiu şi-i devansa pe socialişti cu 80 de mandate.

Pentru prima dată, şefii de stat şi de Guvern urmează să ţină cont de rezultatul alegerilor europene în desemnarea viitorului preşedinte CE. Actuala Comisie este prezidată, de zece ani, de către conservatorul portughez José Manuel Barroso.

Candidatul socialiştilor este germanul Martin Schulz.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

PREMIERĂ. FOTO. Știm cine este PRIMUL CANDIDAT la PRIMĂRIA Satu Mare. Și-a anunțat CANDIDATURA

Se cunoaște deja primul candidat la fotoliul de prima al municipiului Satu Mare. Este vorba despre Adelin Ghiarfaș, cel care a mai candidat și...

Bărbat de 42 de ani, prins la volan fără permis

Ieri, 14 ianuarie a.c., în jurul orei 14.45, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Satu Mare, au identificat în trafic,în localitatea Odoreu, un bărbat,...

Polițiștii sătmăreni, sancțiuni în trafic pentru cei care nu respectă legea

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 14 ianuarie a.c., activități de menținere a unui climat...

“N-am venit să stric ce a făcut Mirel”

Fostul international Adrian Mutu a fost învestit oficial, miercuri, in postul de selectioner al nationalei de tineret U21 a Romaniei. “Este o onoare si o...

Mircea Bolba nu mai e antrenorul celor de la Someșul Dej

Antrenorul sătmărean Mircea Bolba a avut un tur perfect de campionat la Someșul Dej. Echipa era pe primul loc în clasament, neînvinsă după 13 etape...