Concluzii post-europarlamentare

Alianţa PSD-UNPR-PC a câştigat detaşat euroalegerile, cu un scor de 37,6%, confirmându-se astfel încrederea pe care majoritatea românilor o au în modul în care guvernanţii gestionează ţara.

La scrutinul de duminică prezenţa la vot în România a fost de 32,44%, mai mare decât în 2009, când a fost de 27,21%. Se putea şi mai bine, dar putem aprecia că maturizarea politică a electoratului este în creştere.

Euroalegerile marchează începutul erei post-Băsescu din perspectiva prezidenţialelor, rezultatele determinând strategiile partidelor pentru alegerile din toamnă. De asemenea, devine posibilă o regrupare pe dreapta a eşichierului politic în condiţiile în care PNL a obţinut sub 20%.

Premierul Victor Ponta a declarat că rezultatele euroalegerilor reprezintă o lecţie pentru PNL, electoratul sancţionând categoric decizia liberalilor de a ieşi din USL. Premierul a mai anunţat că liderii PSD sunt dispuşi să se aşeze la masă cu liderii PNL care cred în USL, pentru a reporni proiectul început în 2012.

La rândul său, Ion Iliescu a afirmat că refacerea USL trebuie să aibă loc, dar condiţionată de demisia lui Crin Antonescu.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, le-a mulţumit tuturor celor care au participat la scrutin şi în special colegilor săi liberali, după care ieri şi-a anunţat demisia de la conducerea partidului deoarece la europarlamentare PNL a obţinut un scor de sub 20%.

Europa a votat anemic, dar a ales tot Dreapta. Rezultatele parţiale au confirmat ascensiunea extremiştilor şi a populiştilor în UE şi dă drept probabilă menţinerea majorităţii de centru-dreapta în viitoarea legislatură europeană 2014-2019.

Astăzi, marţi, 27 mai, are loc la Bruxelles, o primă reuniune a şefilor de Guvern din UE ca să discute pe cine propune Consiliul mai departe Parlamentului ca preşedinte al Comisiei, pe Jean Claude Juncker sau pe Schulz. Conform regulamentului UE şi a legii naţionale din România, şeful Guvernului este cel care propune şi preşedintele Comisiei, şi comisarul român. Traian Băsescu s-a încăpăţânat să fie el cel care reprezintă ţara noastră, deşi, practic, nu are drept de vot. Astfel, din 28 de ţări, România va fi cea care se va afla în imposibilitatea de a-şi exprima opţiunile în acest context.

Voicu D Rusu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

În rastel

”Imagini de basm”, ”Sătmarul feeric”, ”Iarna în Satu Mare”, ”Peisaje de poveste” și am putea-o ține tot așa în descrieri ale unor fotografii de...

O victorie încâlcită!

CSM Satu Mare și FCC Baschet Arad au jucat duminică seara în sala LPS derby-ul etapei a 2-a a fazei a 2-a a Ligii...

Suporterii, invitați să contribuie la bugetul Olimpiei

Olimpia Satu Mare își va începe pregătirile pe data de 25 ianuarie. Dar ce e mai important gruparea voluntarilor olimpiști a anunțat pe site-ul...

Careianul Daniel Tentiș participă la Campionatul Mondial de atelaje trase de câini

După ce în noiembrie anul trecut a obținut locul al treilea la Campionatul European din Ungaria, careianul Daniel Tentiș va participa la Campionatul Mondial...

Primire deosebită pentru Mani Gyenes la revenirea în București

Satmareanul Emanuel Gyenes (35 de ani) a fost la a zecea sa prezenta la cel mai dur raliu din lume. Cea de-a 42-a...