Doi hoţi prinşi de poliţişti la Carei

Poliţiştii efectuează cercetări în două cazuri de tentativă de furt calificat şi distrugere. Astfel, în cursul serii de duminică, poliţiştii din Carei au fost sesizaţi verbal de către o localnică despre faptul că la sediul unei societăţi din localitate s-au auzit zgomote. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, iar în incinta unităţii au găsit o persoană de sex masculin, în vârstă de 40 de ani, care a pătruns în imobil prin spargerea unui geam şi distrugerea unui calorifer şi care intenţiona să fure bunuri din incintă. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit că bărbatul nu era la prima abatere de acest gen.

Tot la Carei poliţiştii au identificat ieri dimineaţă un bărbat, în vârstă de 40 de ani, care cu puţin timp înainte a spart două geamuri termopan de la o grădiniţă din localitate cu intenţia de a intra şi fura bunuri, însă în momentul în care a pornit sistemul de alarmă bărbatul s- a speriat şi s-a refugiat în grădina imobilului învecinat, unde a fost găsit de către poliţişti. Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă de furt calificat şi distrugere.
Pavel Prodaniuc

1 COMMENT

  1. Fratilor s-au intors vremurile,daca POLITIA,vrea te pedepseste daca nu nu, cazul POLITIEI din com. PAULES,unde seful de post cu o vechime de 24 ani in acelas loc se ocupa mai mult cu,terenuri, vile si masini de lux,cu afaceri personale,la un pas de sediul politiei din Paulesti,se petrece un eveniment,depozitul SC……SRL.este jefuit prin deslocarea zidului din boltari de beton,de unde se fura bunur in valoarei de peste 30000 Euro,politia, incearca musamalizarea cauzei,demasc fapta,politiei.iar dupa 4 ani se propune,iertarea faptuitorilor,NU PREZINTA PERICOL SACIAL,despre recuperarea bunurilor furate nici un pas nu s-a facut,le multumesc.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

VIGILENȚĂ. Agresor PERICULOS, ARESTAT la Petea. I-au pus CĂTUȘELE direct în vamă

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din România pentru săvârşirea de...

FOTO. Satu Mare, PLACA TURNANTĂ a IMIGRAȚIEI ILEGALE. Trei imigranți, FORȚAU GRANIȚA

Poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au reținut trei cetățeni din Sri Lanka, doi bărbați și o femeie, care au încercat să...

FOTO/VIDEO. Traficant de DROGUR, prins la Satu Mare. VINDEA pastile de ECSTASY

Polițiștii specializați în combaterea criminalităţii organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T din Satu Mare au surprins în flagrant delict un bărbat care încerca să comercializeze...

APEL UMANITAR! Motociclistul RĂNIT în accidentul de la Mărtinești are nevoie de SÂNGE. Este în stare gravă

Victima accidentului de joi seara de la Mărtinești, motrociclistul Vasile Roatiș se află în stare foarte gravă la „Institutul Inimii” din Cluj-Napoca. Pentru a...

PREMIERĂ Prima localitate din județ cu WI-FI GRATUIT pe stradă. Costuri ZERO

Orașul Ardud este prima localitate din județul Satu Mare care are Wi-Fi gratuit pe stradă. Astfel, ardidanii, pot intra pe internet de pe telefonul...