Electrolux, pe un butoi cu pulbere

pichet

După un an şi jumătate de la ultima acţiune de protest mai însemnată la Electrolux, ieri circa 150 de angajaţi din schimbul unu au pichetat poarta fabricii în semn de protest faţă de faptul că patronatele refuză acordarea sprijinului financiar pentru biletele de tratament pentru anul 2014. Coordonaţi de liderii de sindicat, angajaţii fabricii doresc să continue aceste acţiuni de protest şi săptămâna viitoare.

Acţiunea de protest a început ieri, în jurul orei 15.15, după ce muncitorii din schimbul unu au ieşit pe poarta fabricii. Aceştia s-au adunat la poarta nr. 2, unde erau aşteptaţi de preşedintele Sindicatului “Samus”, Sorin Faur, secretarul general Vasile Dârle şi vicepreşedintele Radu Matica. Secretarul general al sindicatului, Vasile Dârle, a afirmat, adresându-se protestatarilor, că acţiunea de protest a fost organizată împotriva deciziei conducerii fabricii de a refuza acordarea sprijinului financiar pentru biletele de tratament, deşi s-a încercat în mai multe rânduri să i se explice că aceşti bani sunt meritaţi şi necesari în acelaşi timp pentru muncitori. “Conducerea a fost de acord dimineaţa, iar la prânz a negat dând vina pe secretară că nu a înţeles şi nu a tradus corect. Din păcate, pe nimeni nu mai interesează soarta muncitorilor din România. Pentru domnul Bloemer sunteţi doar nişte unelte cu care îşi realizează indicatorii fixaţi de companie, iar directorii români din Satu Mare sunt prea ocupaţi să-şi păstreze scaunele pentru a avea curaj să vă apere. În concluzie, am rămas singuri să ne apărăm drepturile ce le mai avem”, a mai spus Dârle, adresându-se protestatarilor.

De asemenea, Dârle a mai afirmat că prin tăierea sprijinului financiar pentru biletele de tratament conducerea fabricii doreşte practic diminuarea tuturor drepturilor salariale până la salariul minim pe economie. Muncitorii au scandat lozinci împotriva conducerii fabricii, în special la adresa directorului Dietmar Bloemer, pe care nu s-au sfiit să-l numească chiar hoţ.

Acţiunea de protest a durat circa 20 de minute, iar la finalul acesteia liderii de sindicat au făcut apel la unitate pentru că doar aşa vor reuşi să-şi menţină cel puţin drepturile câştigate în urma grevei din urmă cu circa un an şi jumătate. Întrebaţi dacă vor să continua acţiunile de protest, muncitorii au răspuns în cor un puternic “DA”, astfel că angajaţii vor mai picheta fabrica săptămâna viitoare în zilele de luni, marţi şi miercuri.

Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Pe trotuar, dacă pe drum nu mai e loc

Unii șoferi sătmăreni, să le spunem că sunt cel puțin tupeiști, dacă nu chiar nesimțiți, au găsit o soluție pe cât de ușoară, pe...

Primăria Ardud continuă proiectele de modernizare a infrastructurii

Primăria orașului Ardud continuă derularea proiectelor de modernizare a infrastructurii locale. De asemenea, se lucrează intens și la extinderea rețelei de canalziare la Gerăușa,...

CSM Satu Mare începe în Cehia aventura în Liga Europei Centrale

După două meciuri câștigate în Liga Naţională de Baschet, CSM Satu Mare își începe azi aventura în cupele europene. Baschetbalistele pregătite de Goran Boskovic și...

Eveniment / Hoopsters, învingători la OktoberBasketFest Carei

Echipa Hoopsters Satu Mare este câștigătoarea celei de-a treia ediții a festivalului bachetbalistic OktoberBasketFest, care s-a desfășurat sâmbătă la Carei. Pe locul secund s-a...

Cupa Toamnei / Școala careiană de atletism confirmă din nou

Sportivii pregătiți de antrenorii profesori Ioan Mărneanu și Florin Turcu revin mereu cu tolba plină de medalii de la concursurile la care participă. Așa...