Muzeu pentru cea mai mare rezervație de peri sălbatici din Europa

chegea

Satul Chegea, comuna Săcășeni, este localitatea care are cea mai mare rezervație de păr sălbatic din Europa, iar localnicii dovedesc în fiecare an că știu cum să-și valorifice această moștenire unică.

De mai bine de șapte ani, la Chegea are loc Festivalul părului sălbatic, care a ajuns sâmbătă la cea de-a șaptea ediție. Evenimentul a fost marcat cum se cuvine de către toți localnicii, dar și cu participarea vicepreședintelui Consiliului Județean, Mircea Govor – un fiu al satului, a protopopului de Carei, Marian Crainic – care a slujit cinci ani la biserica din localitate, a primarului și viceprimarului Levente Zoltan Ferencz și Călin Ioan Pop, respectiv a preotului paroh Gheorghe Șteț, care păstorește sufletele credincioșilor din Chegea de mai bine de 35 de ani.

IMG_4856


Sărbătoare ajunsă la a șaptea ediție

Sute de persoane și-au dat întâlnire la cea de-a șaptea ediție a Festivalului părului sălbatic de la Chegea, singura sărbătoare de peste an în care tot satul se adună pentru a-și celebra cea mai mare și mai bogată moștenire: cea mai mare rezervație de peri sălbatici din Europa. Seria evenimentelor a început la Biserica ortodoxă cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, printr-un TeDeum oficiat de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul de Carei, Marian Crainic. În cadrul predicii sale, Marian Crainic a îndemnat localnicii să cinstească marea rezervație de peri sălbatici.

”Este minunat când frații creștini pot petrece împreună. Este important să avem vreme de dragoste, de prieteni, de frați și de surori. Noi cinstim azi la Chegea ceea ce toată Europa admiră. Noi avem aici cea mai mare rezervație de păr sălbatic din Europa. Să cinstim satul acesta aflat pe-un picior de plai și pe-o gură de rai”, a precizat Marian Crainic.

La rândul său, părintele paroh Gheorghe Șteț a arătat că această rezervație este o veritabilă catedrală naturală, îndemnându-i pe credincioși să se întoarcă spre frumusețea naturii, ”acolo unde este și Duhul Sfânt”.

Imediat după slujbă, sătenii și oaspeții lor s-au deplasat la Căminul Cultural, unde a început petrecerea cu Leontina Dorca și minunații copii de la Cununița Năzdrăvană, după care gazdele și-au cinstit invitații cu bucate tradiționale din zonă, dar și cu multă ospitalitate și voie bună.

IMG_4843


Muzeu al părului sălbatic

Vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, a precizat că instituția pe care o reprezintă, prin Muzeul Județean, va înființa la Chegea un muzeu al părului sălbatic.

”Aici, la Chegea, este cea mai mare rezervație de peri sălbatici din Europa și puțini oameni au știut acest lucru, dar acum încet-încet se mediatizează mai mult și s-a făcut și o sărbătoare în acest sens. De șapte ani la Chegea se sărbătorește părul sălbatic. Chegea este o localitate mică, cu puține familii, dar uite că încet-încet îi va merge numele și renumele și în alte țări. Am discutat cu colegul meu Adrian Ștef și am rămas înțeleși că vom face aici, la Chegea, un muzeu al părului sălbatic, organizat de noi, Consiliul Județean, prin Muzeul Județean. Acum câțiva ani primarul și locuitorii mi-au tot pomenit de această intenție, iar eu i-am ajutat prin Consiliul Județean. Vom cumpăra o locație și vom face acest muzeu dedicat părului sălbatic”, a declarat Mircea Govor.

Oficialul sătmărean este și un fiu al satului.

”Prezența mea aici nu este doar din calitatea mea de vicepreședinte al Consiliului Județean, ci am venit și pentru că maică-mea este din Chegea, și părinții mei s-au cunoscut aici, în Chegea, la bal. Așa că bunicii mei au trăit aici și aici sunt înmormântați, mă simt atașat sufletește de această localitate. Vin în fiecare an aici în Chegea și vin cu foarte mult drag. Cunosc aceste locuri foarte bine și pot să vă spun că sunt niște locuri extraordinare. Această pădure de păr sălbatic este o bogăție naturală cum nu se găsește în alte țări. Așa că mă bucur că pot fi alături de oamenii din Chegea. Chiar dacă nu sunt prea mulți, dar sunt cu suflet mare. Sunt oameni harnici și vreau să le spun că sunt cu sufletul alături de ei”, a conchis Mircea Govor.

Ciprian Bâtea

2 COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

FOTO. Cinema One Laserplex, restaurante noi și primul hub comunitar din oraș, deschise astăzi în Aushopping Satu Mare

Centrul Comercial Aushopping Satu Mare își extinde oferta comercială și inaugurează astăzi cinematograful Cinema One Laserplex, noua zonă de food-court și Cartier Hub, primul...

Asociația ”Unu și Unu” în sprijinul copiilor prematuri născuți în Satu Mare

Miercuri, 5 decembrie, în cadrul secției de Nou Născuți de la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare a avut loc un eveniment în cadrul...

Medicii care vor locui în blocul ANL au primit cheile de la apartamente

13 medici din Satu Mare, Cluj, Oradea și București, care lucrează la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, se pot muta în noile locuințe...

Corul Solemnis, în concert la Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”

Seria concertelor de Crăciun continuă în bisericile ortodoxe din municipiul Satu Mare. Astfel, marți, 10 decembrie 2019, începând cu ora 18, la catedrala ortodoxă română...

Concert de Craciun – Advent Konzert la Castelul Karolyi

Duminică, 8 decembrie, începând cu ora 18, în Castelul Karolyi, va avea loc Concertul de Crăciun susținut de pianista Czumbil Bernadette și soprana Noémi Veres. Programul...