Ultim sunat la “Ioan Slavici”

slavici

Cei peste 170 de absolvenţi de liceu de la Colegiul Naţional “Ioan Slavici” au avut joi festivitatea de închidere de an şcolar. Alături de absolvenţi, de cadrele didactice, de părinţi, rude şi prieteni, la manifestare au fost prezenţi reprezentantul Prefecturii Satu Mare, Mircea Ciocan, inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Claudiu Mondici, directorul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice, Ioan Mircea Ardelean, care este şi preşedintele Comitetului de Părinţi pe Şcoală, precum şi directorul Ioan Cuceu şi directorul adjunct Simona Păcurar.

Absolvenţii celor şase clase terminale şi-au făcut apariţia pe terenul de sport al Colegiului Naţional “Ioan Slavici” intonând imnul “Gaudeamus Igitur”, iar festivitatea a debutat cu intonarea Imnului de Stat al României. Primul care a luat cuvântul a fost directorul Ioan Cuceu, care a prezentat oficialii şi oaspeţii prezenţi şi a urat succes absolvenţilor la examenele de bacalaureat şi de admitere la facultate. Gânduri bune au mai transmis Mircea Ciocan, Ioan Mircea Ardelean, Claudiu Mondici şi Simona Păcurar. De asemenea, şeful de promoţie a mulţumit atât cadrelor didactice cât şi părinţilor şi colegilor, apoi s-a trecut la strigarea, pentru ultima dată, a catalogului clasei a XII-a, fiind oferite totodată şi premiile şi menţiunile la fiecare clasă. Conducerea şcolii a premiat şi elevii cu rezultate bune la concursurile şi olimpiadele şcolare, după care festivitatea a luat sfârşit.
Florin Dura

1 COMMENT

  1. 1. 199 de elevi au absolvit.
    2. Au fost 7 clase (A-G) terminale.
    3. Au fost 2 şefi de promoţie.
    Documentaţi-vă mai întâi, iar după aceea publicaţi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Labradorii din Negrești-Oaș au câștigat turneul de la Carei

Ediţia din acest an a Cupei Futsal Carei a fost câştigată de echipa „Labradorii” din Negreşti-Oaş, care a bătut cu scorul de 2-1 în...

Etapa a opta, anulată în memoria portughezului Paulo Goncalves

Organizatorii Raliului Dakar au anunţat că etapa a opta a competiţiei, programată luni, a fost amânată pentru categoriile moto şi quad, ca urmare...

PSD transmite românilor că PNL “continuă manipularea” în ce priveşte vârsta de pensionare

Pe pagina oficială a PSD a apărut luni o postare în care PNL este acuzat de manipulare în cazul discuţiilor din spaţiul public pe...

Marcel Ciolacu: “Guvernul Orban s-a împrumutat cât o tranşă FMI într-o săptămână”

Marcel Ciolacu a afirmat că Guvernul Orban s-a împrumutat, doar în această săptămână cu suma de 1,6 miliarde de lei, cât era echivalentul valorii...

Să ne trezim până nu e prea târziu

Chiar în rubrica de ieri scriam despre cei trei migranți care au terorizat călătorii și echipajul trenului Timișoara - Baia Mare, în care se...