More

    ANI cere anularea mandatului de europarlamentar a lui Mircea Diaconu

    Mircea-DiaconuANI a depus o cerere la Curtea de Apel Bucuresti pentru anularea mandatului obtinut de Mircea Diaconu in Parlamentul European printr-o actiune in instanta impotriva Autoritatii Electorale Permanente (AEP). ANI isi bazeaza cererea pe pretextul ca Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil de o instanta si nu mai are voie sa ocupe functii publice.

    Cererea a fost inregistrata pe data de 11 iunie potrivit surselor stiripesurse.ro. O solicitare similara a fost trimisa si catre Comisia Juridica a Parlamentului European.

    Actul emis de Autoritatea Electorală Permanentă este de natură sa vatăme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, având în vedere decizia acestei instituții de acceptare a unui candidat care se află sub incidența dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010, respectiv de a ocupa o funcție publică care face obiectul acesteia.

    Interesul vătămat este interesul public privind exercitarea unei funcții publice cu respectarea normelor legale privind intergitatea, interes pe care Agenția Națională de Integritate are obligația legală de a-l proteja, obligație care decurge din cea de a doua condiționalitate a Mecanismului de Cooperare și Verificare, instituit prin Decizia Comisiei Europene 2006/928/CE și din dispozițiile Legii nr. 176/2010.

    Prin Raportul privind progresele realizate în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, remis opiniei publice in iulie 2011, Comisia Europeană a recomandat României „să demonstreze existența unor rezultate pozitive în ceea ce priveste pronunțarea de sancțiuni prin care să  se dea curs hotărârilor Agenției Naționale de Integritate“, subliniind că ..reacțiile insuficiente ale autoritaților administrative și judiciare la constatările și sesizările ANI subminează eficiența întregului proces de consolidare a integritătii administrației publice si limitează rezultatele activitații ANI“, fiind necesară „o reacție promptă și cuprinzatoare a autorităților administrative și judiciare pentru a asigura obtinerea de rezultate de către sistemul de integritate în această privință.

     

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE