~
De: MIRCEA BALICA, Editorialist la VERTICALI PENTRU ROMÂNIA. corespondent de Vrancea, conservator, Șef Secție "Memoriale" la Muzeul Vrancei; absolvent al Facultății de istorie,,Spiru Haret,, București;
VERTICALI PENTRU ROMÂNIA - SECȚIE DE EDITORIAL
PARTENERĂ MEDIA A CLUBULUI
"PRESA CULTURALĂ"
UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI DIN ROMÂNIA
Sunt locuri pe pământ în care intri ca într-un cimitir … și sunt cimitire în care parcă intri într-o pagină de istorie.
La Galați există un asemenea loc, un loc în care piatra, marmura, frescele și tăcerea au fost puse împreună pentru ca noi să nu uităm. Este Mausoleul Eroilor din Cimitirul Eternitatea.
LA ETERNITATEA,
MEMORIA NU ARE MORMÂNT
Poate că, dintre toate cuvintele care i s-ar potrivi, cel mai greu de spus este unul singur - ”uitare”. Aici memoria nu a fost lăsată într-un mormânt … ci a fost ridicată în piatră.
Povestea Mausoleului începe într-o Românie care abia își revenea după Marele Război
În județul și în zona Galațiului existau numeroase morminte individuale și comune ale soldaților căzuți în război, unele modeste, altele aproape uitate.
Inițial s-a vrut ridicarea unui simplu monument dedicat Eroilor gălățeni, dar ideea de a construi un Mausoleu a devenit mult mai clară, pentru că nu era suficient un monument, ci un loc în care rămășițele pământești ale celor căzuți să fie adunate, ocrotite și pomenite împreună.
Astfel, memoria unor oameni risipiți prin morminte a fost adunată într-un singur loc …
iar Galațiul, a ales să le ridice nu doar un monument, ci un adevărat altar al recunoștinței.
Lucrările au început în anul 1925, după proiectul arhitectului Mihail Popescu, iar coordonarea lucrărilor a revenit generalului Marian Ionescu și lui Mihail Florescu, veterani ai Primului Război Mondial, construcția fiind finalizată, în etape, până în 1935. În anul 1930, Mausoleul era deja inaugurat, iar în criptele sale fuseseră depuse rămășițele a peste două mii de eroi.
Un Monument care seamănă cu o biserică
Poate că una din cele mai frumoase caracteristici ale Mausoleului de la Galați este tocmai felul în care arhitectura sa vorbește, nu ca o construcție rece, nu doar ca o clădire funerară … are ceva dintr - un lăcaș de cult.
Mausoleul cu o înălțime de peste 12 metri are o monumentalitate verticală care îl face să domine spațiul din jur. Forma sa amintește de arhitectura ecleziastică, transformând construcția într.un adevărat sanctuar al memoriei, conceput pe două niveluri, cu spații funerare în partea inferioară și cu spațiul memorial în partea superioară. Gardul din beton armat și fier forjat închide simbolic acest spațiu,separând lumea celor vii de locul în care odihnesc cei căzuți.
Adevărata forță arhitecturală a Mausoleului nu se vede din exterior …
trebuie sa intri, pentru că acolo începe povestea.
Pe pereții interiori și pe boltă se păstrează picturi în frescă, cu scene de luptă, și simboluri militate: drapele, cărți ostășești și alte elemente care amintesc de lumea soldatului român. Pe arcada boltită se află cuvintele care rezumă, poate cel mai bine, rostul întregii construcții: ”Eroilor neamului, veșnică recunoștință,,
și care nu este doar o inscripție, ci și un legământ.
2625 de vieți
Statistic este un număr consemnat în sursele oficiale ale Oficiului Național Cultul Eroilor care consemnează că, în Mausoleu sunt depuse osemintele a 2625 de eroi români, ruși și francezi.
Gândiți - vă puțin la această cifră: 2625, dar nu ca nume, Ele sunt 2625 de vieți de soldați, cu mame care
i-au așteptat acasă, cu câte un tată care a rămas privind drumul, cu o soție care a sperat purtând în brațe copilul care nu și-a mai văzut niciodată tatăl … și, undeva, în spatele fiecărui nume a existat o casă în care, după război, cineva a trebuit să învețe să trăiască mai departe.
De aceea, un Mausoleu nu este niciodata doar despre morți …
ci despre cei vii. Despre felul în care o comunitate își amintește de cei care au făcut posibilă existenta de azi, iar marmura nu vorbește, doar păstrează.
Pe plăcile de marmură sunt înscrise numele Eroilor proveniți din fostul județ Covurlui căzuți în Războiul de Independență, Primul și al Doilea Război Mondial.
Unele din aceste chipuri au fost păstrate și în medalioane de porțelan …
gesturi simple, care devin cu trecerea timpului tulburătoare.
Un nume gravat în marmură, este acolo pentru că cineva a refuzat să lase un om să dispară, iar fotografia din medalion spune ceva și mai puternic: acesta a fost un om, care a avut un chip, o Viață, un destin … și a murit într - un război despre care noi, astăzi, citim în cărți.
Există o diferență între a cunoște istoria și a o simți
Poți sa citești despre Primul Război Mondial, să vezi hărți, să studiezi uniforme, arme, regimente și jurnale de operațiuni … dar când pășești într-un Mausoleu și știi că sub toată piatra pe care calci se află rămășițele unor oameni care au murit în acel război, istoria se schimbă.
Nu mai este o lecție, devine memorie și poate că acesta este unul din cele mai importante roluri ale Mausoleelor din România: să transforme trecutul dintr-o înșiruire de date, într-o experiență umană.
,,Eternitatea,, este numele cimitirului …
dar în fața acestui Mausoleu cuvântul capătă o altă greutate. Pentru că oamenii pot dispărea, generațiile se schimbă, orașele se transformă, străzile primesc alte nume, regimurile politice trec … dar memoria poate rămâne, dacă există cine să o păstreze.
De aceea, Mausoleele, nu trebuie privite ca niște constructii vechi, pe lângă care trecem grăbiți
Ele sunt documente, arhive în piatră, cărți fără pagini, iar fiecare nume gravat în marmură este o pagină din istoria României.
Nouă ne rămâne să nu trecem nepăsători. Să nu lăsăm buruiana, timpul și indiferența sa facă ceea ce niciun război nu a reușit sa facă, să omoare pentru a doua oara.
A doua oară ar fi uitarea, iar un popor care-și uită eroii începe încet, să-și uite propria poveste.
La Galați, în Cimitirul ,,Eternitatea,, peste două mii șase sute de oameni își dorm somnul de veci
Români, ruși, francezi. oameni care au venit din lumi diferite și care au ajuns să împartă aceeași liniște … iar deasupra lor Mausoleul, pentru că, piatra, marmura stă, frescele însă vorbesc și, cât timp cineva se oprește în fața lor și întreabă cine au fost acești oameni, memoria continuă să trăiască.
Până la urmă, aceasta este adevărata putere a unui Mausoleu: nu îi lasă pe cei morți să fie singuri și nu îi lasă pe cei vii să uite.
La Eternitatea ,memoria nu are mormânt … are casă.
Bibliografie:
OFICIUL NAȚIONAL pentru CULTUL EROILOR-MINISTERUL APĂRĂRII NAȚIONALE
“MAUSOLEUL EROILOR DE LA GALAȚI”
Corneliu Stoica, T. Ion Dragomir
“Muzee și monumente gălățene”
INSTITUTUL NAȚIONAL AL PATRIMONIULUI/Proiectul “Drumuri în memorie. Mausolee”
Fișa Mausoleului din Galați.
