More


    Careiul se află sub asediul cavalerilor medievali

    - Advertisement -

    medieval

    Timp de două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, Parcul Dendrologic al Castelului Karolyi intră sub asediul cavalerilor medievali, în cadrul celei de-a doua ediții a Festivalului Medieval Villa Karul. Este vorba despre un eveniment organizat de către Direcția de Cultură a Municipiului Carei și Fundația Centrului de Promovare a Turismului Cultural “Grof Károlyi”, cu sprijinul Primăriei și a Consiliului Local Care. Evenimentul va avea loc în perioada 28-29 iunie 2014, în Parcul Dendrologic al Castelului Karolyi, zilnic, între orele 14.00-21.00.

    Garanţii pentru distracţie
    Directorul Direcției de Cultură a municipiului Carei, Bogdan Georgescu, le dă garanţii tuturor celor care vor veni sâmbătă şi duminică la Carei că nu se vor plictisi. Şi asta pentru că organizatorii îi vor implica activ în majoritatea evenimentelor, astfel încât totul să fie cât mai interactiv. “Ne-am pregătit cu un program de nivel ridicat, demn de un festival medieval, în care toţi cei care vor vizita Careiul vor avea ce să facă. Vom avea şi multe surprize. Avem programe speciale atât pentru copii, cât şi pentru părinţi şi bunici. Copiii vor putea să deprindă meşteşuguri tradiţionale, precum împletitul de piele sau să vadă cum se suflă sticla. Le promitem tuturor participanţilor o distracţie pe cinste timp de două zile”, a declarat directorul Direcției de Cultură a municipiului Carei, Bogdan Georgescu.

    Program bogat şi spectaculos
    În perioada 28-29 iunie vor avea loc în Parcul Dendrologic din Carei mai multe activităţi, printre care demonstrații de mânuire a armelor medievale, bătălii, școală de dans medieval, demonstrații de tir cu arcul, meșteri fierari, olari, sticlari, pielari, iconari și lutieri, spectacol cu foc, poezie şi muzică medievală, muzică de stradă și programe interactive pentru copii. Important de menţionat este faptul că vizitarea Castelului Karolyi se poate face între orele 9.00-20.00.

    Pe lângă aceste activităţi se vor mai amplasa standuri cu vinuri Nachbil – din cramele fostelor domenii ale familiei Károlyi, plăcinte şi ştrudel. “În cadrul acestui eveniment vor participa: Paladinii din Terra Medies (Mediaş); Grupul Reenactor Ezüst Sólyom (Oradea); Lupii de Fier ai Apoulonului (Alba Iulia); Arcașii Corvus Regia (Carei); Fire Dreams – spectacol cu foc (Mediaş); Asociația Culturală Aranykapu (Satu Mare); Asociaţia Turul-Sas (Baia Mare); Asociaţia Culturală Borókagyökér (Satu Mare); Trupa de Teatru M.E.E.M. a Centrului Cultural Carei”, se arată într-un comunicat de presă remis de către Direcția de Cultură a Municipiului Carei.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img