More


    Judeţul petrece trei zile şi trei nopţi

    - Advertisement -

    oficial

    Pe scena principală din Piaţa 25 Octombrie, din mijlocul consilierilor judeţeni şi în faţa a peste o mie de sătmăreni, conducerea Consiliului Judeţean, prin Adrian Ştef şi Mircea Govor, a deschis oficial ieri cea de-a doua ediţie a Zilelor Judeţului Satu Mare, eveniment unic în România. Evenimentul a fost precedat de către un concert extraordinar al Orchestrei Filarmonicii “Dinu Lipatti” şi urmat de către recitalul susţinut de Ducu Bertzi, iar seara s-a încheiat cu concertul trupei Edda.

    Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, i-a invitat pe toţi sătmărenii să vină în centrul municipiului reşedinţă de judeţ pentru a petrece împreună. “Este sărbătoarea noastră, a sătmărenilor. Este sărbătoarea Sătmarului. Cea de-a doua ediţie a Zilelor Judeţului. O sărbătoare care doreşte să promoveze tot ce are mai frumos judeţul nostru: tradiţii, obiceiuri, atât culturale cât şi culinare, trebuie să le facem cunoscute. Eu spun că este un tărâm binecuvântat de Dumnezeu, pentru că aici de secole convieţuim români, maghiari, şvabi, slovaci, ucraineni, romi, şi ne-am respectat unii pe alţii. Acest lucruri trebuie să îl facem cunoscut ţării şi Europei. Tocmai de aceea, primăriile vor fi prezente, cele 65 de căsuţe care găzduiesc primăriile, îi aşteaptă pe sătmăreni şi pe turişti, ca să le prezinte toate specialităţile culinare pe care le-au pregătit. Vreau să invit toţi sătmărenii să vină alături de noi. Este petrecerea noastră, a sătmărenilor!”, a declarat Adrian Ştef.

    Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a ţinut să le mulţumească tuturor persoanelor implicate în organizarea acestui eveniment. “Eu zic că va fi o sărbătoare de excepţie. În urmă cu doi ani, ne-am gândit împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean cum să organizăm ceva pentru cetăţenii judeţului Satu Mare. Am găsit această soluţie, de care eu sunt mândru. În primul rând, pentru că în timpul mandatului meu şi al lui Adrian Ştef am reuşit să facem acest eveniment. Bineînţeles, împreună cu colegii noştri din Consiliul Judeţean, cărora le mulţumesc din suflet. Vreau să le mulţumesc din suflet şi primarilor din judeţul Satu Mare, pentru că fără ei nu puteam să organizăm acest eveniment. Aşa că, una peste alta, eu sper că va fi o reuşită. Vreau să le urez sătmărenilor să aibă parte de trei zile minunate, să aibă parte de distracţie. La mulţi ani, sătmăreni! La mulţi ani, judeţul Satu Mare”, a precizat Mircea Govor.

    Ziua de azi va debuta, de la ora 11.00, cu o paradă a portului popular cu călăreţi, majorete, fanfară, la care vor participa oficialităţi şi cavalerii pălincii din judeţ, care se va desfăşura în Piaţa Libertăţii. Tot azi, dar la scena 1, de la ora 18.00 va avea loc concursul de frumuseţe Miss Judeţul Satu Mare, după care vor urma recitalurile susţinute de Lora (19.00), CRBL (20.00), Recital Geszti Peter & Gringo Sztar (21.00) şi 3 Sud Est (22.40). Seara se va încheia cu un spectaculos foc de artificii. Duminică, înainte de masă, pe scena 1 vor fi susţinute recitaluri de elevii Palatului Copiilor, Ilinca Radu şi trupa Dots, iar după amiază Vlady – hip-hop, Rafael – pop, Marian Buzilă – pop simphony, Recital Synergy – pop rock, Perfect Style – dans modern, XXL Band – pop rock şi Black & White Angels – street dance. Seara vor susţine recitaluri Antonia (20.00), Alex Velea (21.00) şi Andra (22.00).

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img