More


    Mii de credincioşi s-au rugat ieri în bisericile din Satu Mare

    - Advertisement -

    ortodox

    Mii de credincioşi ortodocşi, greco-catolici şi romano-catolici au participat ieri (n.r. duminica) la slujbele religioase de Rusalii. Catedrala Romano-Catolică din Piaţa Libertăţii, Biserica Greco-Catolică Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului au fost neîncăpătoare pentru credincioşii veniţi cu mic cu mare să se roage. După oficierea liturghiilor au fost rostite rugăciuni de sfinţire a ţarinilor, spicelor de grâu şi a apei. Rusaliile (din latină “rosalia”), cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit), reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

    Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din municipiul Satu Mare a îmbrăcat ieri straie de sărbătoare. Lăcaşul de cult a fost împodobit cu ramuri verzi şi flori care simbolizează “viaţa, speranţa şi darurile Duhului Sfânt”. La Sfânta Liturghie oficiată de preotul paroh Cristian Boloş au luat parte o mulţime de credincioşi, veniţi să prăznuiască Rusaliile. Enoriaşii au mărturisit că obişnuiesc să vină frecvent aici pentru a se întâlni cu Dumnezeu.

    “Vin aici ori de câte ori reuşesc, pentru a lua parte la împărtăşania cu Hristos, la întâlnirea cu Dumnezeu”, a mărturisit Oana, una dintre credincioase. “Eu vin frecvent aici, pentru că stau aproape de Catedrală. Aş putea zice că e Biserica mea de suflet”, a spus, la rândul său, un alt credincios, care s-a prezentat Florian.

    După Sfânta Liturghie, pe esplanada din faţa lăcaşului de cult au fost rostite rugăciuni pentru sfinţirea ţarinilor, a spicelor de grâu şi a apei. Credincioşii au luat apoi acasă spice de grâu şi apa, ca binecuvântare a casei. De altfel, în Duminica Rusaliilor se obişnuieşte să fie aduse spice de grâu, amintind de vremea secerişului. Spicele de grâu simbolizează şi “limbile de foc ale Sfântului Duh care s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli”.

    romano

    Peste o mie de credincioşi au fost prezenţi ieri şi la Catedrala Romano-Catolică situată în Piaţa Libertăţii. Cu mic cu mare au venit să se roage împreună cu ocazia sfintei sărbători a Rusaliilor.

    “Venim în fiecare duminică la slujbă, împreună cu soţul şi cu copiii. Îi învăţăm de pe acum ce înseamnă dragostea şi respectul faţă de Dumnezeu. Este şi o zi foarte frumoasă, în care avem ocazia de a ne ruga împreună pentru binele tuturor”, a declarat Agnes.

     

    greco

    Şi Biserica Greco-Catolică Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril a fost ieri în sărbătoare cu ocazia Rusaliilor, sute de credincioşi umplând până la refuz lăcaşul de cult. Sfânta liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, avându-l în frunte pe protopopul greco-catolic de Satu Mare, Dumitru Roman. La fel ca şi la ortodocşi, după sfinţirea ţarinilor, a spicelor de grâu şi a apei, credincioşilor li s-au înmânat spice de grâu, pe care le-au dus acasă şi, cel mai probabil, le-au pus la loc de cinste.

    Această perioadă a Penticostarului (de la Paşte la Rusalii) am putea-o defini, folosind câteva cuvinte din Canonul Învierii: “Acum toate s-au umplut de lumină”, prin urmare, şi rânduielile bisericeşti sunt altfel, predomină bucuria Învierii.

    Rusaliile (din latină rosalia) – cunoscute și drept Pogorârea (coborârea) Sfântului Duh (Sfântului Spirit) – reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc în ziua rusaliilor evreiești (Șavuot), la 50 de zile de la învierea lui Iisus din Nazaret. De aceea sărbătoarea creștină mai poartă denumirea de Cinzecime. Rusaliile reprezintă și consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci și fiecărui creștin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt și o sărbătoare de mulțumire pentru harul Mirului.

    Ciprian Bâtea



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img