More


    Primarii şi şefii CJ membri în AGA ale serviciilor de utilităţi publice nu mai sunt incompatibili

    - Advertisement -

    Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect care prevede ca primarii sau preşedinţii de CJ să fie reprezentanţii comunităţilor în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară. Proiectul de lege a fost iniţiat de şase deputaţi PSD printre care Florin Iordache şi Marian Neacşu. Iniţiatorii au precizat că “în practica administrativă s-a apreciat că este legal ca primarii, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene să reprezinte unităţile administrativ-teritoriale în adunarea generală a asociaţiei şi în consiliul director”. “Dată fiind inexistenţa unor prevederi exprese, ANI a apreciat, în opinia noastră, în mod abuziv, cu exces de putere, că funcţiile de primar şi preşedinte al consiliului judeţean sunt incompatibile cu calitatea de reprezentant al comunei, oraşului, municipiului şi judeţului în adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară. Iată de ce considerăm că se impune ca această situaţie să fie reglementată fără echivoc, stabilindu-se în mod expres faptul că primarii şi preşedinţii CJ sunt reprezentanţi de drept ai unităţilor administraiv-teritoriale în adunările generale ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, calitate pe care o pot delega prin act administrativ”, au explicat iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului. Astfel, propunerea legislativă prevede că, “prin derogare de la prevederile art.37 şi art.92 din Legea nr.215/2001, statutul şi actul constitutiv ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice se aprobă prin hotărâri ale autorităţilor deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre şi se semnează, în numele şi pe seama acestora, de primarii unităţilor administrativ-teritoriale asociate şi/sau, după caz, de preşedinţii consiliilor judeţene care sunt reprezentanţi ai comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor în adunările generale ale asociaţiei; primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene îşi pot delega calitatea de reprezentant în adunarea generală a asociaţiei, prin dispoziţie”. După adoptarea proiectului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a arătat că asupra acestui proiect a fost dezbatere în comisia de industrii şi a fost avizat favorabil de către Guvern.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    panouri fotovoltaice satu mare