More


    Sătmărenii au dat picnicul pe ştranduri

    - Advertisement -

    Minivacanţa de Rusalii, coroborat cu vremea foarte frumoasă, i-a determinat pe sătmăreni să iasă cu mic cu mare la ştranduri, care au fost pline ochi pe parcursul zilelor din acest weekend prelungit. Astfel, ştrandurile din judeţ au devenit neîncăpătoare pentru puhoiul de oameni care au venit să se relaxeze în aceste zile. De asemenea, câteva sute de sătmăreni au ales să-şi petreacă zilele libere la Complexul Turistic Valea Măriei sau la balastierele de la Iojib şi Apa. Nu acelaşi lucru se poate spune, însă, de zonele de agrement. Cu excepţia câtorva sătmăreni care au preferat iarba verde de la Pădurea Noroieni, la Mujdeni nu era aproape nimeni, iar la barajul de la Călineşti Oaş erau doar câţiva împătimiţi ai pescuitului.

    Aglomeraţie la Nord Vest Termal Park
    Peste 4.000 de sătmăreni au ales să-şi petreacă ziua de ieri la Nord Vest Termal Park. Toate bazinele, atât cele termale cât şi cele cu apă rece, au fost luate cu asalt. “Vremea frumoasă ne-a adus mii de clienţi. Circa 3.700 de persoane au intrat în ştrand în cursul zilei de duminică. Azi (ieri-n.r.), numărul lor a trecut de 4.000. Acum avem cei mai mulţi clienţi în acest an. Sperăm că se simt bine cu toţii şi vor veni în continuare în număr mare”, ne-a declarat directorul Raluca Ţînţaş.

    În timp ce majoritatea se bălăceau în bazine, unii sătmăreni au preferat să se bronzeze sau pur şi simplu să se odihnească puţin la umbra oferită de umbreluţe şi copaci. De asemenea, terasele din ştrand n-au dus lipsă de clienţi. Unii pur şi simplu se răcoreau cu câte o bere sau un suc rece, în timp ce alţii se delectau cu mici şi grătare. “E foarte bine în apă. Am venit de dimineaţă împreună cu familia. Ne bronzăm un pic, mai bem un suc sau o bere şi mergem către casă după-amiază”, ne-a declarat unul dintre sătmărenii aflaţi ieri în ştrand. “Pe vremea asta caniculară, am decis să vin la ştrand împreună cu prietenii, ca să ne mai răcorim puţin. Decât să stau să mă prăjesc în casă, mai bine ies la o baie şi la puţină distracţie. Nu am regretat alegerea făcută”, ne-a spus un tânăr care sărea de zor într-un bazin cu apă rece.

    Cozi la toboganele de la Aquastar
    La fel de aglomerat a fost ieri şi acvaparcul Aquastar. În timp ce unii clienţi au preferat zona acoperită, majoritatea s-au strâns în ştrandul exterior. Pur şi simplu nu se mai găsea loc să mai pui o pătură sau un prosop. Conform obiceiului, toboganele au constituit principala atracţie a ştrandului exterior. Lumea stătea pur şi simplu la coadă pentru a se da pe aceste tobogane. La fel de aglomerate erau şi terasele. Berea la halbă se bucura de cea mai mare trecere.

    “Lumea a venit în număr mare în acest week-end prelungit, ca să-i spunem aşa. Se poate vedea că ştrandul e plin ochi, la fel de plină fiind şi parcarea. Semn că clienţii noştri sunt mulţumiţi de serviciile pe care le oferim. Dacă vremea va ţine cu noi, sperăm să avem parte de acelaşi aflux de clienţi şi în week-endurile viitoare”, ne-a declarat asistentul directorului unităţii, Brancsik Zsolt.

    Peste 15.000 de turişti în week-end la Tăşnad
    Ştrandul din Tăşnad era ieri sufocat de lume, fiind peste 5.000 de turişti. Bazinele erau arhipline, iar în jurul acestora nu mai era loc nici să arunci un ac. Administratorul ştrandului, Gheorghe Niţă, ne-a declarat că în acest week-end, la Tăşnad au fost peste 15.000 de turişti. “A fost un sfârşit de săptămână plin. Sunt mulţi sătmăreni, dar avem turişti veniţi din judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud şi chiar Bihor. Majoritatea vin aici pentru a se bucura de apa termală care are proprietăţi curative deosebite”, a mai adăugat administratorul ştrandului.

    Cei care au ales să se relaxeze în aceste zile la Tăşnad, s-au putut bucura de cele patru bazine cu apă termală, la temperaturi diferite, din care unul pentru copii. Administratorul ştrandului a precizat că la sfârşitul săptămânii viitoare va fi deschis publicului şi bazinul cu apă rece. Cei care iubesc sportul puteau să-l practice pe unul dintre cele trei terenuri de volei, de fotbal cu piciorul şi de fotbal pe plajă.

    Turiştii veniţi la Tăşnad s-au declarat foarte mulţumiţi de condiţiile de relaxare oferite de ştrandul din Tăşnad. “Vin aproape săptămânal la Tăşnad. Sunt din judeţul Sălaj şi pot spune că sunt foarte mulţumit de condiţiile de agrement oferite aici. La Tăşnad vin şi pentru a mă relaxa, însă şi pentru apa termală de aici care face mult bine. Am recomandat această staţiune tuturor prietenilor mei şi mulţi dintre ei vin la Tăşnad cel puţin de două ori pe săptămână”, ne-a spus unul dintre turişti.

    Administratorul Gheorghe Niţă a mai spus că toate cele o mie de locuri de cazare din incinta staţiunii sunt ocupate, multe dintre acestea fiind rezervate de mult timp.

    Ştrandul de la Mihăieni, plin ochi
    Arhiplin era şi ştrandul de la Mihăieni, unde ieri se aflau circa 700-800 de turişti. Administratorul ştrandului, Oros Gabor, ne-a declarat că în acest week-end prelungit aici au fost peste 2.000 de turişti, cu circa 500 mai mulţi decât într-un sfârşit de săptămână obişnuit. Cei care au ales să-şi petreacă timpul aici aveau la dispoziţie trei bazine cu apă termală, din care unul pentru copii, unul cu hidromasaj şi unul clasic, precum şi un bazin cu apă rece.

    La dispoziţie le stăteau şi terasele unde turiştii se puteau răcori cu câte o bere, suc sau îngheţată, fiecare după preferinţe. Toate cele circa 50 de locuri de cazare existente la Mihăieni erau ocupate, administratorul ştrandului adăugând că mulţi dintre turişti au venit aici pentru a-şi petrece tot week-endul. “Avem turişti din toate judeţele învecinate, majoritatea acestora alegând să-şi petreacă tot week-endul la noi, nu doar o singură zi”, a mai adăugat administratorul ştrandului de la Mihăieni.

    Lume multă şi la Acâş
    Timpul frumos precum şi condiţiile excelente de aici i-au determinat pe mulţi sătmăreni să se relaxeze la ştrandul de la Acâş. Potrivit directorului ştrandului, Elena Crăciun, în acest week-end prelungit aici au fost circa o mie de turişti din care vreo 400 doar ieri. “Pe lângă faptul că avem o apă termală cu capacităţi curative foarte bune, mulţi turişti ne preferă pe noi pentru că aici mai au parte şi de umbră. Ne străduim să le oferim toate condiţiile de relaxare şi sperăm că turiştii apreciază acest lucru”, a mai adăugat Elena Crăciun.
    Turiştii se putea relaxa în bazinul cu apă rece sau în unul dintre cele două bazine cu apă termală.

    Sute de turişti la Valea Măriei, Iojib şi Apa
    Deşi marea majoritate a sătmărenilor au ales ştrandurile din judeţ, au fost şi unii care au preferat altceva. Astfel, zeci de turiști au ieșit ieri la plajă la balastierele de la Iojib şi Apa. Aceștia au profitat de ultima zi liberă din weekendul prelungit de Rusalii și au venit cu familia la bălăceală.

    Mai mulți turiști au ales Complexul Turistic de la Valea Măriei. Sătmărenii au fost atrași de piscina exterioară recent deschisă, dar nu au fost neglijate nici cele interioare. Cei care și-au petrecut acolo week-end-ul au avut parte de mai multe servicii incluse în pachetul turistic. Conducerea Complexului Turistic le-a pregătit mai multe surprize tinerilor care au ales distracția la piscină.

    Lume puţină la Noroieni
    Foarte puţini sătmăreni au ales să-şi petreacă ziua liberă de ieri în zonele de agrement. De exemplu, în zona de agrement Noroieni abia erau vreo patru-cinci grupuri care se relaxau în jurul grătarelor pe care sfârâiau micii. “Am venit la iarbă verde să prăjim nişte mici. Până se frig, ne mai răcorim şi noi cum putem, unii cu suc rece, alţii cu bere rece. Am venit la Noroieni pentru că ştrandurile sunt supraaglomerate. Aici e mai puţină lume şi mai multă linişte”, ne-a declarat un sătmărean, care tocmai aprindea focul sub un grătar, în timp ce prietenii săi pregăteau micii. În timp ce majoritatea grupurilor prăjeau mici sau grătare, câţiva sătmăreni au ales o altă metodă de relaxare. Aceştia au dat la peşte în lacul din apropiere. Din cauza temperaturilor ridicate, captura s-a lăsat destul de mult aşteptată.

    Florin Dura , Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img