More

    Stabilim la CExN cum susţinem candidatul PSD la prezidenţiale

    liviu-dragnea

    Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că la CExN se va evalua nivelul de pregătire şi de implicare al organizaţiilor judeţene pentru campania prezidenţială, el arătând că atunci se va stabili şi când, cum şi unde va fi susţinut candidatul PSD – CN, Congres sau ambele.

    ”Din punctul meu de vedere, ca preşedinte executiv al partidului, la CExN trebuie în primul rând să evaluăm nivelul de pregătire pentru campania electorală de la prezidenţiale din noiembrie şi trebuie să avem discuţii cu fiecare organizaţie judeţeană, cu fiecare şef de organizaţie judeţeană privind nivelul de determinare şi nivelul de implicare în viitoarea campanie a fiecărei organizaţii judeţene”, a spus Dragnea. El a arătat că la CExN se vor stabili şi modul, momentul şi locul în care va fi susţinut candidatul PSD la prezidenţiale. ”Cred că trebuie să stabilim la CExN, în momentul în care ne hotărâm să susţinem un candidat, când, cum şi unde să o facem: Consiliu Naţional, Congres sau amândouă, cam care să fie datele clare pentru aceste două evenimente şi locaţiile respective. Cam asta ar trebui să discutăm la CExN”, a spus Dragnea.

    În ceea ce priveşte alegerile preliminare pentru desemnarea candidatului, cine poate candida, cum vor fi organizate, dacă membrii de partid vor fi consultaţi prin intermediul unui soft, Dragnea a arătat că există o „variantă”pe care o va propune CExN prin care prevederile statutare referitoare la acest subiect să fie respectate. ”Pentru noi este important ca toţi membrii de partid să se exprime în sensul ăsta, într-o formă sau alta. Şi vorbim de o variantă realistă. Vise, după nu ştiu ce sisteme, astea sunt în mintea altora. Nu pot să spun de azi, dar o să le spun colegilor mei”, a menţionat Dragnea. Întrebat de ce şedinţa CExN va fi una informală, fără presă, Dargnea a precizat că PSD are nevoie de o discuţie ”profundă, aşezată”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE