Potrivit rapoartelor Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj – Serviciul Poliției Rutiere, în cursul zilei de marți, 1 iulie, pe șoselele județului au avut loc patru accidente rutiere, soldate cu doi răniţi grav şi alți doi răniți ușor.
Primul eveniment rutier a avut loc în jurul orelor 6.00, pe DN 1F, în localitatea Românaşi. Vasile F. de 42 de ani, din judeţul Satu Mare, conducând imprudent autoturismul, pe o porţiune de drum în aliniament, a pierdut controlul direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un parapet. În urma impactului, Radu C. de 23 ani, din Satu Mare, pasager pe locul din dreapta faţă, a fost rănit grav.
Al doilea accident de circulaţie s-a petrecut pe raza municipiului Zalău, la intersecţia străzii Cimitirului cu strada Cetăţii, în jurul orelor 18.00, când Vasile P. de 29 de ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, nu a acordat prioritate de trecere unui autovehicul care circula pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu acesta. Potrivit polițiștilor, conducătoarea auto, Anca B. de 33 de ani, din comuna Mirşid, a suferit leziuni uşoare.
La nici două ore mai târziu, tot în municipiul Zalău, pe strada Voievod Gelu, s-a produs un alt accident rutier. Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din Zalău, a condus mopedul, iar pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a căzut pe carosabil, accidentându-se grav.
Marți seara, în jurul orelor 22.00, poliţiştii sălăjeni au intervenit la un eveniment rutier, produs pe DC 93, în localitatea Halmăşd, unde un bărbat de 30 ani, din localitate, conducând autoturismul proprietate personală, pe direcţia Halmăşd- Cerâşa, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un cap de pod, răsturnându-se în sanţul din partea stângă a direcţiei de mers.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,78 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În urma impactului şoferul a fost rănit uşor.
În toate cele patru cazuri, victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit IPJ Sălaj, cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la producerea acestor evenimente şi tragerea la răspundere a celor vinovaţi.
Iulian Duma