More

    Absolvenţii de gimnaziu se pot înscrie la licee până miercuri

    inscriere

    Înscrierile în învăţământul liceal pentru absolvenţii de clasa a VIII-a care au susţinut probele la Evaluarea Naţională au început ieri şi se vor încheia miercuri, 9 iulie. În acest interval de timp, candidaţii vor completa fişele de înscriere cu opţiunile pentru unitatea de învăţământ în care doresc să-şi continue studiile. Aceste informaţii vor fi introduse în baza naţională de date şi vor fi verificate, pentru ca pe data de 15 iulie să aibă loc prima etapă a repartizării computerizate. Între 17 şi 25 iulie candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere la liceele unde au fost admişi, conform repartizării computerizate. A doua etapă a admiterii la liceu începe pe 16 iulie, pentru ca pe 24 iulie să aibă loc efectiv distribuirea computerizată a candidaţilor.

    Admiterea în învăţământul liceal se face pe baza mediei aritmetice dintre media celor patru ani de gimnaziu, cu o pondere de 25% din total, şi media obţinută la evaluarea naţională, cu o pondere de 75% din total. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare le recomandă candidaţilor şi părinţilor să completeze cu grijă formularele şi să treacă cât mai multe opţiuni. De asemenea, trebuie să se aibă în vedere şi media obţinută de elev atunci când sunt completate aceste formulare. Potrivit ierarhiei publicate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Satu Mare, în judeţ sunt 2.694 de absolvenţi de gimnaziu care au susţinut probele la Evaluarea Naţională şi care se pot înscrie la liceu. Şase dintre aceştia au medii de zece.

    În judeţul Satu Mare sunt disponibile 3.316 locuri repartizate în 119 clase. Astfel, la liceu, cursuri de zi, sunt disponibile 2.688 de locuri în 96 de clase, în timp ce la învăţământul profesional sunt disponibile 616 locuri repartizate în 22 de clase, iar la învăţământul profesional special 12 locuri într-o singură clasă.
    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE