În această perioadă, în Ardud se desfăşoară o serie de lucrări edilitar-gospodăreşti menite să înfrumuseţeze oraşul şi să ridice nivelul de trai al cetăţenilor. Astfel, potrivit primarului Ovidiu Duma, se află în plină desfăşurare lucrările de pietruire a mai multor drumuri atât din oraşul Ardud cât şi din localităţile aparţinătoare. De asemenea, pentru ca anul şcolar viitor să înceapă în condiţii optime, sunt efectuate lucrări de reabilitare şi igienizare a tuturor unităţilor şcolare.
Totodată, se află în desfăşurare lucrările la reţelele de apă şi canalizare în localitatea Mădăras şi la staţia de epurare din Ardud.
Edilul şef a mai adăugat faptul că se află în stadiu de implementare o serie de proiecte printre care poate fi amintit şi cel de reabilitare a Căminului Cultural din Gerăuşa. Un alt proiect important, care vizează asfaltarea străzilor Veronica Micle, Matei Corvin şi Crişan, implementat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, a fost acceptat şi s-a virat suma de 400.000 de lei pentru derularea acestuia. “Mai urmează să parcurgem restul formalităţilor care trebuie îndeplinite şi sperăm ca în cel mai scurt timp posibil să trecem la faza de execuţie a acestor proiecte”, a mai precizat primarul Ovidiu Duma.
Florin Dura