More


    Atmosferă medievală în Cetatea Ardudului

    =

    1

    Pe parcursul săptămânii trecute, Ardudul s-a transformat într-un adevărat oraş medieval cu ocazia celei de a treia ediţii a Festivalului MedievArtFest. Dacă în prima parte a săptămânii au fost organizate o serie de manifestări culturale, la sfârşitul săptămânii în scenă au intrat cavalerii medievali, care, alături de domniţe, au defilat pe străzile oraşului şi şi-au demonstrat măiestria în mânuirea armelor în cadrul turnirurilor. Totodată, la scena amplasată la poalele cetăţii au fost organizate o serie de concerte de muzică medievală.

    Săptămână bogată în evenimente
    Manifestările organizate în cadrul Festivalului MedievArtFest au debutat luni cu cea de a doua ediţie a simpozionului “Voluntari EcoArdud”, iar marţi, la Liceul Tehnologic Ardud, a avut loc deschiderea Taberei de creaţie – pictură şi modelaj “Blazoanele, titluri de recunoaştere şi respect”.
    Evenimentele au continuat miercuri cu deschiderea expoziţiei Etnografie şi Folclor din zona Codrului, iar la sediul Primăriei Ardud a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografie “Ardud – Oraş turistic medieval”, iar joi a fost organizată tabăra de istorie pentru liceeni “Paşi de adolescent pe urmele înaintaşilor”, urmată de conferinţa de istorie – “Ardudul medieval săpături arheologice la Cetatea Ardudului”, susţinută de istoricul Szocs Peter. De asemenea, tot joi a avut loc şi tabăra de jurnalism “Autentic şi Senzaţional – Medieval şi Contemporan” precum şi conferinţa “Continuitatea şvabilor pe regiunea NV a Transilvaniei”.
    Deschiderea oficială a Festivalului MedievArtFest Ardud a avut loc vineri, când au fost semnate hrisoavele de bună pace după ce, în prealabil, a fost semnat actul de asociere între oraşele Ardud şi Târgu Neamţ. Tot vineri au mai avut loc o serie de concerte de muzică medievală şi un turnir al Cavalerilor de Mediaş.

    Parada de deschidere a cavalerilor
    Spectacolul medieval a continuat sâmbătă cu prezentarea şcolii Cavalerilor Lupi, cu un spectacol cavaleresc prezentat de Ordinul Cavalerilor din Mediaş şi şcoala de muzică medievală, toate la scena de la poalele cetăţii, precum şi un seminar care a avut ca temă voluntariatul, organizat la sediul Primăriei Ardud.
    După-amiază, toată suflarea festivalului a participat la parada de deschidere. Cavaleri şi domniţe, alături de autorităţile locale, au pornit parada de sus, de lângă Cetatea din Ardud, şi după o defilare în jurul acesteia s-au oprit la platoul de la intrarea în beciuri, unde au avut posibilitatea să urmearească o demonstraţie sportivă a membrilor echipei de lupte libere a oraşului Ardud, coordonaţi de antrenorul Tudor Barbul.
    În timp ce în aceeaşi locaţie a avut loc un recital al formaţiilor de muzică medievală “Terra Alba” din Bucureşti şi “Grafic” din Arad, la sediul Primăriei Ardud s-a desfăşurat simpozionul de istorie “Ardud – între istorie şi prezent” a cărui moderatori  au fost Horvath Richard, de la Institutul de Istorie din Budapesta, Departamentul de Studii Medievale, şi conf. univ. dr. Marius Diaconescu, de la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. Tot aici a mai avut loc deschiderea oficială a târgului de turism “Ardud – Oraş turistic mediavel” şi a târgului de carte cu acelaşi nume.

    Turniruri şi spectacole de muzică medievală
    Seara, de la ora 18.00, pe platoul de la intrarea în beciuri, sutele de localnici precum şi oaspeţii lor din judeţ au avut posibilitatea să urmearească un turnir cavaleresc, prezentat de Ordinul Cavalerilor de Mediaş, precum şi spectacolul “Fiii Lupului”, prezentat de Ordinul Cavalerilor Lup “Lupus Dacus”. Ambele spectacole medievale au fost apreciate de public, iar evoluţia cavalerilor a fost răsplătită cu aplauze atât de spectatori cât şi de domniţe.
    Spectacolul a continuat la scena amenajată la poalele Cetăţii Ardud cu recitalul de muzică medievală susţinut de trupa “Bucium” din Bucureşti. Însă unul dintre cele mai aşteptate momente ale serii de sâmbătă a fost spectacolul “King Wolf”, susţinut de membrii reuniţi ai Orchestrei Lupilor Albi a Facultăţii de Muzică din Timişoara, ai Filarmonicii “Banatul” din Timişoara şi ai Filarmonicii din Arad, dirijaţi de lect. univ. dr. Cosmin Hărşian. Spectacolul a fost unul de excepţie, reprezentanţii celor trei formaţii reuşind o îmbinare plăcută între muzica simfonică şi cea medievală, apreciată de public şi răsplătită cu aplauze. A urmat o sesiune de degustări de vinuri şi un foc de tabără, seara încheindu-se cu o paradă şi o retragere cu torţe.
    În ultima zi, ieri, a avut loc festivitatea de premiere a concursurilor organizate pe parcursul festivalului, o serie de concerte de muzică medievală, festivalul încheindu-se cu pecetluirea hrisoavelor de bună pace.

    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img