Au mai rămas doar 23 de săptămâni până când Băsescu va pleca de la Cotroceni

Au mai rămas doar 23 de săptămâni până când Băsescu va pleca de la Cotroceni

victorponta

Premierul Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată că “se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului, pentru a doua oară”, el notând totodată că “au mai rămas doar 23 de săptămâni” până când acesta va pleca de la Cotroceni. “Astăzi, concomitent cu sărbătoarea Zilei Justiţiei, se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului României, pentru a doua oară. 6 iulie 2012 fost unul dintre momentele în care am demonstrat, împreună cu Crin Antonescu şi Daniel Constantin, faptul că USL este unul dintre cele mai puternice proiecte politice din istoria democratică a ţării. Regret că totuşi Crin nu a dorit continuarea acestui proiect!”, a scris Victor Ponta, duminică, pe contul său de Facebook.

Premierul mai spune că va susţine mereu că “cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu au avut dreptate în decizia lor de a sancţiona abuzurile preşedintelui”. “Am respectat decizia Curţii Constituţionale cu gândul la viitorul României, chiar dacă mi-a fost foarte greu să accept ideea că votul românilor a fost ignorat”, adaugă Victor Ponta.

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand