Scriitorul Mihai Sas a acceptat provocarea jurnalistului Voicu D. Rusu, director editorial al Gazetei de Nord-Vest, la un dialog despre meandrele existenţei sale de “fost activist comunist” cum se autodefineşte, privind în urmă spre vâltoarea vieţii sale, cu lăudabilă sinceritate. Dialogurile insistă mai ales pe perioada dictaturii ceauşiste, care a pervertit sufletele oamenilor şi credinţa lor într-un viitor al speranţelor. Este o perioadă pe care Mihai Sas şi-o asumă în totalitate, cu bune şi cu rele, cu demnitate, fără a înfrumuseţa urâtul istoric, la care a participat nemijlocit. Consecinţă a unei îndelungate experienţe de viaţă, Mihai Sas a realizat, răspunzând întrebărilor deloc protocolare, şi o analiză pertinentă a politicii actuale din România, formulând pe lângă critici, posibile soluţii.
Lansarea cărţii Mihai Sas: “Am trăit sub trei dictaturi, cu demnitate şi curaj – dialoguri cu Voicu D. Rusu” va avea loc azi, cu începere de la ora 15.00, la Restaurantul “Mioriţa”. Prezenţa la această manifestare va fi interpretată de autori ca un gest de prietenie!