More

    Cosmin Bodea a condus primul antrenament la Olimpia

    11

    Olimpia şi-a început ieri pregătirile pentru noul sezon. La ora 10 la stadion s-a prezentat noul antrenor, Cosmin Bodea, care împreună cu secundul Lulu Dragomir au ca obiectiv să ducă echipa fanion a judeţului între locurile 1-4 din seria Vest a Ligii a 2-a. În vestiar pe lângă jucătorii deja consacraţi, Iuhas, Bujor sau Gavrilescu, i-am zărit şi pe nou veniţii, Apostu şi Neagu, transferaţi de la UTA.

    Tot la capitolul achiziţii de vară îl trecem şi pe argentinianul Laso, şi el adus de la UTA, acesta urmând să sosească peste 3-4 zile la Satu Mare.
    Olimpia s-a despărţit de Ene, întors la CFR Cluj, Lemac revenit la Dinamo, Zsiga aflat sub contract cu  Fortuna Câmpina  iar atacantul Feier e şi el pe picior de plecare la nou promovata Fortuna Câmpina.
    Preşedintele clubului, Dan Băbuţ e convins că echipa îşi va îndeplini obiectivul şi că jucătorii veniţi în această vară vor aduce un plus în jocul Olimpiei. De asemenea Băbuţ spune că pe lângă Apostu, Neagu şi Laso , Olimpia mai poartă negocieri cu încă un jucător pe care speră să-l poată prezenta oficial săptămâna viitoare. În privinţa sătmărenilor Heil şi Brata , aceştia trebuie să-şi rezolve problemele contractuale cu echipele de care aparţin, SC Vaslui şi Pandurii şi abia apoi Olimpia se poate gândi să-i readucă acasă. Preşedintele Dan Băbuţ a mai amintit că Tibi Csik va ocupa postul de director tehnic la club, iar Mircea Bolba va prelua funcţia de antrenor la echipa satelit. „Vom merge cu Olimpia II în liga a 4-a. Dacă va fi loc , ne-am dori chiar să ne înscriem în liga a 4-a elite” a confirmat Dan Băbuţ care a mai amintit că prof. Mihai Sabău rămâne şeful centrului de copii şi juniori. „Urmează să avem o şedinţă şi vom vedea concret ce se întâmplă la fiecare grupă de vârstă”, a încheiat preşedintele Băbuţ care a invitat presa pentru marţi (n.r. azi) la ora 13 la stadion la prezentarea oficială a noului antrenor, Cosmin Bodea.
    Sigur e că echipa va merge luna aceasta în cantonament la Braşov şi că în program sunt şapte partide de verificare. Se încearcă perfectarea unui joc şi cu CFR Cluj.
    Iată lotul prezent la reunire:
    Şuta, Anca-Trip, Miron-portari, Muntean, Iuhas, Bălău, Mureşan, Gavrilescu, Schwarzkopf, Villand, Faur, Bujor, Boştină, Lucaci, Apostu, Neagu,Roghină, Rus, Sabău, Roatiş , Dobrău, Kinczel, Dragoş, Socaci, Micaş, Prodan şi Feier, ultimul însă pe picior de plecare la Câmpina.
    Cristian Stan

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE