More


    Doi medici sălăjeni acuzați de corupție

    =

    În ambele cazuri a fost sesizat Tribunalul Sălaj

    Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj au început să facă ordine în sistemul sanitar sălăjean după ce au finalizat două dosare de corupţie în care sunt vizaţi doi medici din Sălaj.

    Potrivit prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, Crin Bologa, primul dosar îl vizează pe dr. Sorin Mircea Paşca, medic expert în cadrul Oficiului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din subordinea Casei Judeţene de Pensii Sălaj, trimis în judecată după ce, doar în perioada 2 decembrie 2013 – 15 ianuarie 2014, cât a fost în atenţia anchetatorilor, ar fi luat mită de la pacienţi de 199 de ori.

    Potrivit procurorului Pompilia Stana, sumele erau cuprinse, în medie, între 100 şi 500 de lei, în funcţie de motivul pentru care pacienţii se adresau medicului expert. Mai exact, sumele erau mai mari dacă pacientul dorea încadrarea într-un grad de handicap şi mai mici dacă era vorba despre reexaminarea periodică a gradului de invaliditate în cazul celor pensionaţi deja, dar şi prelungirea concendiilor medicale în situaţia în care acestea depăşeau durata de 90 de zile. Din estimările procurorilor, suma totală primită de acesta ajunge la 17.485 de lei, plus 800 de euro.

    În acelaşi dosar au mai fost trimise în judecată şi cele două asistente medicale din cadrul oficiului, Camelia Crăete şi Oana Bogdan, precum şi o a patra persoană, Laszlo Zoltan, care intermedia mita de la pacienţii din zona Cehu Silvaniei. Procurorii spun că una dintre cele două asistente a continuat să vină în ultimele luni la serviciu deşi între timp i se desfăcuse contractul de muncă.

    Procurorii sălăjeni mai afirmă și faptul că au fost finalizate cercetările şi în cazul medicului Liviu Gârbea, şeful Secţiei de Reumatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență Zalău, trimis în judecată tot pentru luare de mită.

    Astfel, potrivit rechizitoriului, în perioada 2012 – 19 februarie 2014, dr. Liviu Gârbea ar fi pretins şi primit de la pacienţi, înainte sau după îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, sume totalizând 2.755 de lei, plus bunuri constând în cafea şi ţuică. De asemenea, pentru o parte din tratamentele aplicate pacienţilor, medicul percepea diverse sume de bani, mult peste valoarea lor reală.

    „Spre exemplu, pentru injecţii care costă 1,3 lei sau 6,9 lei, el percepea 90 sau 100 de lei”, a declarat Pompilia Stana. Mai mult decât atât, el lua bani şi pentru adeverinţele de care aveau nevoie de pacienţi la comisia condusă de doctorul Paşca, adeverinţe care se emit, în mod normal, gratuit.
    Iulian Duma



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img