More

    Duelul titanilor: Brazilia-Germania

    brazil

    Marti seară se joacă prima semifinală de la Mondial. Iar planeta fotbalistică se împarte în două. Ţara gazdă Brazilia întâlneşte o forţă a fotbalului european, Germania.

    Sigur, fără Neymar accidentat, şansele sud-americanilor scad, dar lotul lui Scolari este unul mult prea valoros pentru a depinde de un singur jucător, fie acela şi Neymar. Thiago Silva pare a fi cea de-a doua indisponibilitate a Selecao, creierul din linia de fund a apărării­, acesta fiind suspendat pentru această confruntare.

    De partea celaltă, nemţii au un moral bun, după ce au învins în sferturi Franţa, însă Brazilia pare la un alt nivel.

    Marco Rodriguez va conduce de la centru prima semifinală a Cupei Mondiale. În vârstă de 40 de ani, mexicanul a mai condus la turneul final din acest an alte două confruntări.

    Este vorba de Belgia – Algeria şi Italia – Uruguay. În partida Italia – Uruguay Marco Rogriguez l-a eliminat pe italianul Claudio Marchisio.

    Rodriguez bifează a treia prezenţă la un Campionat Mondial. În 2010 a condus duelul Germania – Australia, câştigat cu 4-0 de naţionala lui Low. De-a lungu carierei, arbitrul mexican a fost selectat pentru cele mai importante competiţii fotbalistice, la nivel de echipe naţionale, dar şi de club.

    Partida din această seară, care va decide prima finalistă este programată pe Estádio Mineirão din Belo Horizonte, la ora României 23.00, în direct la TVR 1.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE