More

    Festivalul MedievArtFest Ardud, deschis oficial

    ardud

    Chiar dacă de la începutul acestei săptămâni au fost organizate o serie de activităţi culturale, Festivalul MedievArtFest Ardud a fost deschis ieri oficial într-un cadru cât se poate de medieval. În prealabil, a fost semnat actul de asociere dintre oraşele Ardud şi Târgu Neamţ.

    Asociere pecetluită de primari
    Deschiderea oficială a Festivalului MedievArtFest Ardud a fost precedată de festivitatea de semnare a actului de asociere dintre oraşele Ardud şi Târgu Neamţ, eveniment care a avut loc la sediul Primăriei Ardud. Oficialităţile au fost primite de reprezentanţii ordinelor cavalereşti prezente la festival, după care secretarul Primăriei Ardud, Cristian Micle, a dat citire hotărârii de Consiliu Local care a permis această asociere. Apoi, primarul oraşului Ardud, Ovidiu Duma, alături de primarul oraşului Târgu Neamţ, Daniel Harpa, au semnat actul în aplauzele cavalerilor.

    Reprezentanţii celor două oraşe şi-au exprimat, rând pe rând, bucuria de a fi martori la acest eveniment important din viaţa celor două oraşe. De asemenea, oaspeţii moldoveni au mulţumit ardudanilor pentru modul în care au fost primiţi adăugând că, deşi între cele două oraşe este o distanţă de circa 600 de km, s-au simţit ca acasă la Ardud.

    Primarul oraşului Târgu Neamţ l-a felicitat pe omologul său din Ardud pentru realizările sale şi a adăugat că va face tot posibilul ca acest act de asociere să nu fie doar o hârtie ci să se materializeze într-o bună colaborare între cele două oraşe. “Garantez prietenia noastră cu oraşul Ardud”, a mai afirmat primarul Harpa. La rândul său, primarul Ovidiu Duma a precizat că-şi doreşte ca prin această asociere să se dezvolte o bună colaborare dintre cele două oraşe pentru a accesa fonduri europene în privinţa dezvoltării turismului în cele două oraşe.

    Hrisoave de bună pace
    După acest moment festiv, alaiul medieval a pornit pe străzile Ardudului înspre Cetate. Cavalerii, alături de autorităţi, s-au oprit la ţarcul medieval, unde s-au rugat împreună, după care au urcat la scena amenajată la poalele cetăţii unde a avut loc deschiderea oficială a Festivalului MedievArtFest Ardud. De asemenea, au fost semnate şi hrisoavele de bună pace. După acest moment, au avut loc o serie de concerte de muzică medievală şi un turnir al Cavalerilor de Mediaş.

    Manifestările vor continua azi şi mâine. Astfel, după parade şi concursuri cavalereşti, cel mai aşteptat moment al zilei de azi va fi spectacolul King Wolf, adică recitalul orchestrei “Lupilor Albi” compusă din membri ai Facultăţii de Muzică Timişoara, ai Filarmonicii “Banatul” şi ai Filarmonicii din Arad. Festivalul se va încheia mâine cu o retragere cu torţe şi o paradă a cavalerilor.

    Florin Dura

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE