More


    FIFA respinge criticile presei germane privind arbitrajul permisiv de la CM

    =

    7

    FIFA a apreciat, luni, drept “inacceptabile” acuzaţiile presei germane privind un eventual “plan ascuns” pentru ca arbitrii să nu sancţioneze prea mult faulturile în vederea unui spectacol mai bun, dar în detrimentul sănătăţii jucătorilor.

    Există acuzaţii în presa germană, conform cărora FIFA a pus la punct un plan ascuns prin care incită arbitrii să nu dea prea multe cartonaşe galbene sau roşii pentru a favoriza spectacolul în detrimentul jucătorilor, precum în cazul lui Neymar, care a fost accidentat: este inacceptabil. Luni se va lua o decizie privind deschiderea unei eventuale proceduri disciplinare în cazul columbianului Zuniga, care l-a accidentat pe Neymar, iar noi vom fi criticaţi indiferent ce se va întâmpla, dar asta este situaţia. Însă a spune că este un plan pentru a nu sancţiona jocul dur şi a risca accidentările, este inacceptabil“, a declarat Walter de Gregorio, director de comunicare al FIFA.

    Neymar nu va mai evolua la Cupa Mondială după ce şi-a fracurat o vertebră la meciul cu naţionala Columbiei, el fiind accidentat de Juan Zuniga. Jucătorul columbian nu a primit cartonaşul galben pentru acest fault.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img