More

    Invitaţie la spectacol

    strong-3

    Invitat la Ceaiul de dimineaţă, Alexadru Cortean a mai lansat o dată invitaţia la un eveniment în premieră la Satu Mare şi în România. Sâmbătă şi duminică în incinta Aqua Park are loc Campionatul Mondial de Jocuri Scoţiene. Această competiţie presupune ridicarea, mutarea şi jonglarea cu diferite obiecte de greutăţi impresionante. Şi-au anunţat prezenţa concurenţi din zece ţări, România, Ungaria, Serbia, Scoţia, Olanda, Polonia, SUA, Croaţia, Finlanda, Germania şi Ucraina.

    Concursul va avea opt probe, împărţite în două zile, care presupun datul peste cap al unui stâlp de telegraf de 4,5 metri, împinsul buşteanului (150 kg) de la piept, căratul cuferelor (2×130 kg), aruncarea unui ciocan peste umăr (13 kg), aşezarea pietrelor pe platforme, de la 120 la 160 de kg, căratul a cinci obiecte fără priză (o piatră, butoi, sac etc.) pe distanţă de 15 metri sau aruncarea pietrei de pe piept. Iar participanţii vor purta tradiţionalul kilt scoţian.

    Reprezentantul României va fi nimeni altul decât sătmăreanul Alexandru Cortean. De la acesta am aflat că vor avea loc şi momente artistice. Nu vor lipsi cimpoaiele, instrumentul muzical tradiţional al Scoţiei, în plus, cei din public care vor ghici melodiile cântate la acest instrument vor fi recompensaţi de organizatori.

    Aşadar se anunţă un eveniment interesant în acest week-end la Satu Mare, iar cei mai puternici oameni din lume îşi vor măsura forţa, îndemânarea şi dexteritatea într-o competiţie în premieră pe meleaguri sătmărene.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE