More


    „La Fântâna Dorului” a ajuns la a XIV-a ediție

    - Advertisement -

    În perioada 11-14 iulie în orașul Şimleu Silvaniei, din județul Sălaj, va avea loc cea de a XIV-a ediţie a Festivalului Internațional de Folclor „La Fântâna Dorului”, anunţând-și prezenţa un număr de 14 formaţii din ţară şi din străinătate.

    Potrivit organizatorilor, la evenimente vor participa ansambluri folclorice din Tulcea, Argeş, Olt, Vâlcea, Dolj, Suceava şi Satu Mare, Sălajul urmând să fie reprezentat de Ansamblul Folcloric „Barcăul” al Clubului Copiilor din Șimleu Silvaniei, Ansamblul „Cununa“ al Clubului Copiilor din Jibou, Ansamblul Folcloric „Codrulețul” al Clubului Copiilor din Cehu Silvaniei şi Ansamblul „Derșidana” din localitatea Derșida, comuna Bobota, județul Sălaj.

    De asemenea, la festival vor fi prezente ansambluri din Maramureșul Istoric, Bucovina Nordică și Republica Moldova. În total, la acest eveniment vor fi prezenți circa 450 de artiști.

    Vineri, în prima zi a evenimentului, până la ora 15.00 vor sosi toate formațiile, urmând ca între orele 16.30 şi 18.00 să aibă loc o întâlnire cu oficialitățile orașului în sala mare a Primăriei orașului Șimleu Silvaniei și vizitarea vernisajului de pictură din cadrul cercului de pictură SILVAN-ART, aparținând Casei de Cultură a orașului Șimleu Silvaniei, conducător pictor Dumitru Costelaș.

    Între orele 18.30 şi 19.10 se va desfășura parada portului popular pe străzile orașului. Spectacolul prezentat de ansamblurile participante se va desfășura între orele 19.40-24.00.

    Sâmbătă, 12 iulie, spectacolul folcloric se va desfășura între orele 18.00-22.30. Activitățile din acest an se desfășoara sub egida Ministerului Educației Naționale, a Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă Sălaj, Asociația Culturală „La Fântâna Dorului”, Asociația de tineret SILVATIN, Primăria și Consiliul Local Șimleu Silvaniei și Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei.

    Duminică, de la ora 18.00, la ora 22.30, va avea loc o seară cultural distractivă. Tot duminică, începând cu ora 23.00, va fi proiectată finala campionatului mondial de fotbal.
    Iulian Duma



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img