More


    Locul şapte pentru Berei la Mondialele de cadeţi

    - Advertisement -

    Marţi, la Humenne în Slovacia, doi luptători de la CS Satu Mare-Cetate Ardud s-au luptat în cadrul Campionatelor Mondiale de cadeţi. Este vorba de elevii antrenorului Tudor Barbul, Mădălin Bulgăr (63 kg) şi vice-campionul european Lenard Berei (100 kg).

    Mădălin Bulgăr a pierdut prima confruntare cu americanul Demas Domonock şi a încheiat concursul pe locul 25, din 31 de sportivi la categorie. În ceea ce-l priveşte pe Lenard Berei, acesta a luptat accidentat, ceea ce a cântărit enorm în economia evoluţiilor sale pe saltea. Sportivul l-a învins pe iranianul Shahbazi Alasghar, însă mai apoi a pierdut cu azerul Cavid Feyziyev, deşi a condus cu 1-0, însă accidentarea s-a agravat. Plecat al 12-lea favorit Leni a terminat concursul pe locul şapte, dintr-un total de 24 de luptători înscrişi. De menţionat şi faptul că Mădălin Bulgăr a tras tare pentru a fi cooptat în lotul naţional pentru acest Campionat Mondial, deşi nu s-a putut pregăti la un nivel maxim din cauză că a avut o perioadă destul de lungă în care a suferit cu genunchii. “Din păcate Lenard a fost accidentat, iar acesta nu a avut la dispoziţie nici măcar o cremă anti-inflamatoare, ce să mai vorbim de maseur sau preparator, care poate ar fi putut face ceva pentru ca acesta să îşi revină. A avut evoluţii bune, a tras la sorţi prost, căzând pe partea cu cei mai buni. Cel care l-a bătut, Cavid Feyziyev, a devenit vicecampion mondial“­, a spus Tudor Barbul.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img