More

    Meci-şcoală la Dorolţ

    4

    La cinci zile de la reunirea lotului, noii antrenori ai Olimpiei, Cosmin Bodea şi Lulu Dragomir, au programat un meci-şcoală în urma căruia vor definitiva lista de 22 de jucători ce vor face deplasarea în cantonamentul de la Poiana Braşov.

    Jocul-şcoală se va disputa azi la Dorolţ de la ora 11. Va lipsi argentinianul Maximiliano Laso , acesta urmând să ajungă abia duminică la Satu Mare, via Budapesta.
    Ziua de luni, 21 iulie, se anunţă a fi una importantă pentru galben-albaştri.  De luni echipa îşi va începe cantonamentul şi tot luni vom afla şi câte echipe vom avea în ediţia viitoare a Ligii a 2-a. Se ştie că oficialii federali intenţionează să adapteze sistemul competiţional în funcţie de numărul de echipe ce se vor alinia la startul noului sezon al Ligii a II-a. CEx al FRF a aprobat două serii de 14, însă până pe data de 16 iulie au depus cereri de înscriere 23 de echipe.
    Minerul Motru este singura echipă din seria a II-a a Ligii a II-a care a transmis oficial că se va înscrie în Liga a III-a. În schimb, FC Bihor şi Gloria Bistriţa se pare că au găsit resursele financiare necesare pentru a evolua, în noul sezon, la nivelul eşalonului secund.
    Potrivit spuselor reprezentantului cluburilor din Liga a II-a în CEx, Auraş Braşoveanu, până pe data de 16 iulie s-au înscris 23 de echipe. „FC Bihor a revenit asupra deciziei, se va înscrie. De asemenea, şi Gloria Bistriţa. Singura echipă care a transmis că se va înscrie în Liga a III-a este Minerul Motru, care avea drept de participare în Liga a II-a. Până  miercuri erau 23 de echipe înscrise. Mai sunt câteva zile, ultimul termen de înscriere fiind 20 iulie. Pe 21 vom trage linie şi vom vedea. În situaţia în care nu se strâng echipe, este posibil ca sistemul competiţional să fie modificat”, a declarat Auraş Braşoveanu, preşedinte al LPF2.
    Cum arată , deocamdată, seria Vest a Ligii a 2-a: ACS Poli Timişoara, CSM Râmnicu Vâlcea, Metalul Reşiţa, FC Olt, Gloria Bistriţa, Olimpia Satu Mare, FC Bihor, CS Mioveni, Şoimii Pâncota, CS Caransebeş, AS Clinceni ( echipă ce s-a mutat la Piteşti), Fortuna Poiana Câmpina sau Unirea Tărlungeni.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE