More


    Nicio notă de 10 la examenele de definitivat ale profesorilor sălăjeni

    =

    La Colegiul Național „Silvania” Zalău au fost afișate, ieri, listele cu primele rezultate obținute de către cadrele didactice la examenul de definitivat în învățământ.

    Potrivit calendarului de desfășurare al concursului, candidaţii nemulţumiţi de nota obţinută au putut depune contestaţii atât sâmbătă, până la ora 21.00, cât şi duminică, 20 iulie, între orele 9.00-15.00, la centrul de examen. Rezultatele finale vor fi afişate în 24 iulie.

    Conform datelor oficiale, 74 dintre cei 105 candidați sălăjeni care și-au predat lucrările au obținut note peste 8, fiind declarați promovați, rezultând un procent de promovare de 70,47%. De mneționat și faptul că la examen s-au prezentat 120 din cei 123 de candidați înscriși, însă 15 dintre ei au ales să nu se mai prezinte sau să își anuleze lucrarea.

    De reținut este și faptul că pe lista inițială, nici măcar un dascăl sălăjean nu a reușit nota maximă 10.00, cu toate că la inspecțiile la clasă fusese notat cu calificativul maxim. În Sălaj, cea mai mare notă este 9.85 și îi aparține Anei But, care a susținut examenul de definitivat la disciplina psihopedagogie specială.

    Definitivarea poate fi obţinută la una dintre specializările înscrise pe diploma pe care candidatul le deţine sau la una dintre disciplinele pe care cadrul didactic le poate preda, conform centralizatorului privind disciplinele de învăţământ, domeniile şi specializările, precum şi probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, nota minimă de promovare a examenului fiind 8.
    Iulian Duma



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img