Invitată luni seara în studioul Nord Vest TV la emisiunea Săptămâna sportivă, baschetbalista Claudia Pop a povestit despre experiența trăită în acest an în Ecuador și despre titlul de campioană cucerit cu echipa la care a evoluat, Santa Maria Machala.
”După ce am terminat sezonul în Spania, la Conquero, la două zile de la revenirea acasă la Satu Mare m-a sunat impresarul să-mi spună de oferta din Ecuador. N-am stat prea mult pe gânduri și am acceptat. Nici financiar nu era de lepădat și de ce să nu recunosc m-a tentat să văd locuri noi ” a spus Claudia Pop, prima româncă ce a jucat în campionatul din Ecuador.
”Oamenii m-au primit extraordinar. Nicăieri pe unde am mai jucat nu mi s-a mai întâmplat să fiu întâmpinată cu atâta căldură, încă de la aeroport. N-am avut timp de acomodare căci am și avut de jucat în campionat. Cei de la echipă m-au primit cu brațele deschise. S-a și văzut că nouă nu ne dădea nimeni nicio șansă la titlu, iar în semifinale am bătut fosta campioană cu 2-0 și în finală fosta vicecampioană tot cu 2-0. A fost sărbătoare mare la club” a povestit sătmăreanca noastră.
”Sincer, m-aș întoarce acolo , dar trebuie să mă gândesc că la anul sunt Europenele în România și vreau să joc pentru Națională. Și s-ar suprapune perioada cu ultima parte a campionatului din Ecuador”, a amintit Claudia care a recunoscut că deocamdată nu a semnat cu niciun club pentru sezonul viitor.
”Nu mă grăbesc. Am văzut și eu că au apărut zvonuri că voi merge la Alba Iulia dar nu e nimic adevărat. Mi-ar face plăcere să revin în Spania , iar ca un vis frumos ar fi să ajung în Turcia, Rusia sau Franța, cele mai puternice campionate din lume” a mai declarat Claudia care a ținut să-i felicite pe cei de la echipa de baschet a CSM-ului.
”Am văzut ultimul meci de acasă, cu Alba. În condițiile în care bugetul la Satu Mare a fost mult diminuat, v-ați descurcat excelent iar româncele au fost în prim-plan. De altfel la Națională cred că grupul sătmărencelor e cel mai numeros”, a pomenit Claudia Pop care nu exclude ca pe viitor să se întoarcă acasă și să câștige titlul în România cu CSM Satu Mare. ”Încă mai am acel… dacă nu mă accidentam în semifinala cu Arad de acum trei sezoane. Mi-aș fi dorit enorm de mult să fiu în teren în acea finală cu Târgoviște”, și-a amintit Claudia.
Legat de șederea în Ecuador, Clau spune că n-a apucat să viziteze prea multe locuri. ” Am fost la linia Ecuatorului, cu telefericul, am fost în Quito…ceva tot am văzut ” a glumit la final de emisiune Claudia Pop.
”O experiență unică!”
