More


    Parcul din Carei a înflorit la propriu

    =

    2

    Parcul din Carei a început să arate ca şi o grădină englezească în ton cu castelul modernizat, a arătat ieri primarul Eugen Kovacs, cu ocazia închiderii proiectului transfrontalier vizând reabilitarea grădinilor istorice din Carei şi Geberjen, în valoare de aproape un milion de euro. În urma acestei investiţii, parcul a devenit inima şi mândria localităţii. În discursul său, primarul Eugen Kovacs a amintit despre atacurile la adresa administraţiei locale cauzate de tăierea unor copaci din parc, deşi tăierile au fost avizate de instituţiile abilitate.

    De asemenea, primarul Kovacs a amintit de criticile la adresa aleilor cu piatră spartă din parc, arătând că acestea nu pot fi asfaltate pur şi simplu. Edilul şef al Careiului a accentuat că lucrările de reabilitare au fost posibile în cadrul unui proiect finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria- România HURO, depus în comun cu localitatea Geberjen din Ungaria.
    Valoarea lucrărilor executate este de aproape un milion de euro, a arătat managerul de proiect, Sebastian Egli. Revenind la aleile din piatră spartă, Egli a declarat că această soluţie tehnică a fost cea mai uşor de realizat, în condiţiile în care nicio autoritate de mediu nu ar fi aprobat asfaltări în parc. Tot în cadrul proiectului, a fost reconstruită o fântână veneţiană, fiind reabilitate sistemul de iluminat, băncile şi sistemul de irigare.
    Fostul primar al localităţii Geberjen, Kovacs Sandor, în prezent membru al Parlamentului Ungariei, s-a declarat mândru de investiţiile realizate în comun, prin proiecte transfrontaliere, de cele două localităţi. Actualul primar din Geberjen, Matene Vincze Andrea, a accentuat faptul că încet- încet atât Careiul cât şi localitatea pe care o conduce încep să dispună de infrastructura necesară dezvoltării turismului.
    Proiectantul Makar Julia a afirmat că, în urma implementării proiectului transfrontalier, parcul din Carei a câştigat mult în frumuseţe. În jurul statuilor din parc au apărut specii exotice de copaci, iarba este acoperită în multe locuri de straturi multicolore de flori, care oferă un aspect plăcut şi relaxant parcului din jurul Castelului Karolyi.
    Szasz Lorand



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img