More


    Peste 160 de naşteri înregistrate la Satu Mare în luna iunie

    =

    torja

    În cursul lunii iunie, în municipiul Satu Mare au fost înregistrate 166 de naşteri, potrivit raportului făcut de Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor a municipiului Satu Mare. Din cele 166 de acte de naştere emise de instituţia mai sus menţionată, 11 au fost transcrise din străinătate. Tot în aceeaşi perioadă au fost înregistrate 132 de decese printre care şi decesul unui minor. Se poate constata astfel că, de câteva luni, numărul naşterilor este mai mare decât cel al deceselor, ceea ce înseamnă că sporul natural al populaţiei municipiului Satu Mare este pozitiv.

    De asemenea, potrivit aceluiaşi raport, în perioada analizată au mai fost înregistrate 60 de căsătorii, din care două în străinătate, precum şi 15 divorţuri din care o sentinţă de divorţ emisă de autorităţile din străinătate operată cu avizul Ministerului de Interne, şapte sentinţe de divorţ emise de instanţele de judecată, două certificate de divorţ emise de Primăria municipiului Satu Mare şi cinci cereri de divorţ înregistrate la aceeaşi primărie. Totodată, au mai fost înregistrate trei schimbări de nume cu aprobarea preşedintelui Consiliului Judeţean Satu Mare, din care un schimb de nume pentru o persoană minoră şi şapte rectificări în actele de stare civilă prin dispoziţia Primarului municipiului Satu Mare, din care două rectificări privind minori.

    La cererea altor primării arondate, în cursul lunii iunie Serviciul de Stare Civilă a mai eliberat 184 de certificate de naştere, 28 de certificate de căsătorie şi patru certificate de deces. La solicitarea instanţelor de judecată, poliţiei, birourilor notariale publice şi ale altor instituţii abilitate s-au întocmit şi expediat un număr de 51 extrase de uz oficial din actele de stare civilă. Din amenzile aplicate pentru deteriorarea şi pierderea certificatelor de stare civilă, din taxa de căsătorie şi alte taxe, instituţia a încasat în luna iunie suma de 17.426 de lei.
    Florin Dura



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img