More

    Planuri măreţe pentru Asociaţia Judeţeană de Karate

    ajk
    La începutul anului a luat fiinţă Asociaţia Judeţeană de Karate şi Arte Marţiale din Satu Mare. Iniţiatorul acestei asociaţii a fost Robert Magos 6 DAN, preşedintele CS Samuraiul. Asociaţia Judeţeană are ca scop şi obiectivul de a promova karateul şi artele marţiale în judeţul nostru, de a organiza, conduce şi controla activitatea de karate şi arte martiale în judeţ. Totodată se va ocupa de formarea instructorilor şi antrenorilor. O idee excelentă este aceea de a inventaria toate cluburile din judeţul Satu Mare pentru a căuta talente şi a veni în sprijinul lor.

    În continuare, un alt scop al AJK este acela de a organiza competiţii alături de cluburile afiliate, de a ţine o legătură permanentă cu autorităţile locale şi judeţene dar şi cu federaţiile de specialitate.
    Până acum, AJK a organizat Cupa Sătmarului, Cupa Okinawa, examene de centuri şi evenimentul care a marcat 20 de ani de activitate a CS Samuraiul. Componenţa şi cluburile afiliate la această asociaţie sunt: CS Samuraiul, CS Voinţa, CS Energy Kardio-Club, CS Okinawa, sectia de karate Lazuri. Ca şi organigramă, Magos Robert este preşedinte, Gere Ioan, vicepreşedinte, Anzik Arnold – secretar, dr. Kovacs Otto – director marketing, Nyesti Csaba şi Filer Ivan – membri.

    Se aşteaptă ca şi alte cluburi de specialitate din judeţ să se afilieze la asociaţia care are ca slogan “Prin respect câştigi respect“.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE