More


    Politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră

    =

    victorponta

    Politica este un “sport sângeros” în România, dar nu numai în această ţară, în ultimii doi ani fiind asigurate predictibilitate şi stabilitate pentru mediul de afaceri, a afirmat premierul Victor Ponta, la CNN Londra.

    Întrebat ce se întâmplă cu reformele din România, având în vedere că politica românească este un “sport sângeros”, cu dispute între partide şi scandaluri legate inclusiv de preşedinte, care afectează şi economia, şi ce fac autorităţile pentru a se ridica la nivelul aşteptărilor românilor şi ale Europei, Ponta a admis la CNN că politica autohtonă poate fi astfel caracterizată, dar nu ca un fapt singular. “Aveţi dreptate, politica este un sport sângeros în România, dar nu numai în ţara noastră. Important este că în ultimii doi ani, de când am preluat funcţia de prim-ministru, am asigurat stabilitate şi predictibilitate pentru mediul de afaceri, iar răspunsul a fost mai bun decât ne-am aşteptat”, a spus Ponta, făcând referire la creşterea economică. El a arătat că o mare atenţie este acordată şi reformelor structurale şi a vorbit despre introducerea managementului profesionist în toate companiile de stat.

    Premierul a apreciat că ultimele cifre ale economiei, legate de creşterea economică şi şomaj, creează speranţe că nu doar România, ci şi aproape toţi ceilalţi noi membri ai Uniunii Europene din estul continentului sunt mai bine pregătiţi acum pentru toate provocările viitoare, în special din sectorul energetic, generate de proasta relaţie actuală dintre UE şi Rusia.

    Întrebat dacă va anunţa în această vară că va candida la alegerile prezidenţiale, Ponta a răspuns :”Poate da”, adăugând că important este că România îşi va păstra parcursul pozitiv şi punctând faptul că, după multe dificultăţi şi sacrificii din primii ani după integrare, România nu mai este o problemă pentru Uniunea Europeană, ci mai curând o ţară stabilă şi în rapidă dezvoltare la graniţa estică a Uniunii. Întrebat, în contextul actualelor dispute politice şi scandaluri legate de corupţie care creează principalele ştiri în România şi “altă parte”, ce va face, dacă ar câştiga alegerile prezidenţiale, pentru reluarea reformelor şi a se asigura că actele de corupţie nu mai reprezintă o problemă, Ponta a spus că are încredere că generaţia sa a învăţat că democraţia pro-europeană este modelul corect şi că regulile statului de drept trebuie aplicate.

    Şeful Guvernului se află la Londra, unde a deschis, vineri dimineaţa, bursa din Londra, unde încep să fie tranzacţionate certificatele globale de depozit (GDR) denominate în dolari alocate în oferta publică iniţială la Electrica.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img