More

    Recolta de grâu românesc, confirmată de americani

    România va fi al treilea exportator de grâu de la Marea Neagră şi în sezonul 2014-2015, cu un volum estimat de 4 milioane de tone. Fermierii români vor recolta 7,6 milioane de tone de grâu cu 4% mai mult decât sezonul precedent, ceea ce ar fi un record al ultimului deceniu, arată instituţia americană USDA într-un raport dat publicităţii. Prognoza americanilor este mai prudentă decât cele 8,3 milioane de tone estimate în luna mai de traderul Toepfer, cel mai vestit comerciant european de cereale. Atât casa de comerţ cât şi instituţia estimează o creştere de recoltă de până la 5% faţă de sezonul trecut.

    Prognoza Toepfer a stârnit reacţii aprinse în piaţa agricolă locală, dar ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a refuzat până acum să facă comentarii asupra producţiei sau să facă publice prognozele oficiale. “Estimările pentru recolta de grâu a Uniunii Europene au fost majorate cu 1,4 milioane de tone (faţă de luna mai – n.r.), având în vedere că ploile din primăvară au susţinut creşteri de productivitate în Franţa, Germania, Polonia, România şi Bulgaria”, notează pe prima pagină raportul american al USDA, document după care se ghidează întreg agrobusiness-ul mondial.

    USDA este o instituţie americană de stat similară unui minister al agriculturii. În raportul său lunar influenţează jocurile pe piaţa materiilor prime agricole de la Chicago până la Hong Kong. Americanii au majorat prognoza de producţie de grâu a României cu 0,3 milioane de tone faţă de luna mai, aceasta fiind a doua cea mai mare indexare pozitivă între economiile din Uniunea Europeană.

    Plusul a venit odată cu ploile din ultimele luni dar şi după iarna blândă. Vremea bună a accelerat dezvoltarea plantelor, astfel că recoltarea a început cu două săptămâni mai devreme decât era obişnuit. Ploile căzute în mai au fost duble în regiunea Moldovei faţă de media multianuală, şi cu 50% în plus faţă de normal în partea de sud a ţării. Printre puţinele zone cu umiditate medie în luna mai au fost judeţele Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare sau Constanţa.

    Singurele evenimente care pot afecta volumul de producţie sunt ploile abundente care pot cădea în momentul recoltării, grindina sau temperaturile foarte ridicate din următoarele săptămâni. Pe de altă parte, se va înregistra riscul unei deprecieri a recoltei, calitatea având de suferit la fermierii care nu au investit în protecţia plantelor.

    Ioan Raţiu

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE