Fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, la biroul de la Senat, că săptămâna aceasta va avea loc evenimentul de lansare a Partidului Liberal Reformator, menţionând că “probabil” peste 20 de parlamentari PNL se alătură acestei formaţiuni.
“În această săptămână vom avea evenimentul de lansare a partidului, este Partidul Liberal Reformator”, a spus Tăriceanu, precizând că lansarea va avea loc joi sau vineri, în funcţie de programul de la Senat, în funcţie de durata sesiunii extraordinare dedicate ratificării Acordului UE – R. Moldova. “Dacă dezbaterile vor fi mai lungi, ori îl facem joi după-amiază, spre ora cinci, sau vineri dimineaţă”, a spus Tăriceanu.
Despre numărul parlamentarilor PNL care i se alătură în acest partid, Tăriceanu a spus: “Sunt colegi care şi astăzi m-au sunat să îmi spună că doresc să se alăture şi bineneţeles că i-am invitat”. El a adăugat: “Probabil că sunt 20, dacă nu chiar peste”. Întrebat cine i se va mai alătura în acest partid, din parlamentarii care nu şi-au anunţat încă demisiile din PNL, Călin Popescu Tăriceanu a confirmat că este vorba despre Mihai Stănişoară, Daniel Barbu şi Sorin Ilieșiu. “Îi aştept pe fiecare să facă anunţul”, a spus Tăriceanu.
El a mai menţionat că a început discuţiile privind dezvoltarea în teritoriu a formaţiunii. Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că este “la curent cu aceste decizii pe care le-au luat unii din parlamentarii PNL, şi care sunt justificate”. “Un partid cu pretenţiile PNL face un Congres la care, nu numai că se adoptă moţiuni verbale, noţiune pe care nu a mai auzit-o, dar în două zile de congres nu se dezbate nicun fel de proiect politic, care să se adreseze cetăţenilor”, a spus Tăriceanu. Potrivit acestuia, “PNL continuă linia lui Crin Antonescu de a nu discuta nimic, decât atacuri la persoană, calificative la adresa unuia sau altuia, şi nimic legat de viaţa socială”, iar acest lucru este “inexplicabil” şi contribuie la cota slabă în sondaje a acestui partid dar şi la gestul unor parlamentari de a pleca.